Showbiz

Adriana Bahmuțeanu, surpriză de ziua sa din partea Anamariei Prodan și a soțului ei: „M-a păcălit că mergem să bem un pahar”

schedule 08 mai 2023, 11:20

Adriana Bahmuțeanu, surpriză de ziua sa din partea Anamariei Prodan și a soțului ei: „M-a păcălit că mergem să bem un pahar”
Sursa foto: Instagram Adriana Bahmuțeanu

Adriana Bahmuțeanu a avut parte de o surpriză de zile mari venită din partea partenerului de viață, George Restivan, dar și din partea Anamariei Prodan, chiar de ziua sa. Aceștia au complotat, i-au adunat pe toți cei dragi ei la masă, iar sărbătoritei nu i-a venit să creadă una ca asta. Ce a postat mai apoi pe Instagram!

Adriana Bahmuțeanu, surprinsă de ziua ei

Ziua de 7 mai a fost una specială pentru Adriana Bahmuțeanu și pentru cei dragi ei, deoarece vedeta și-a serbat ziua de naștere, iar ei nu și-au dorit ca o asemenea zi să treacă neobservată, așa că au decis să îi facă o surpriză. Astfel, George Restivan și Anamaria Prodan și-au unit forțele și au reușit să adune la o masă toate persoanele dragi ei, singura provocare pe care o mai avea de dus la bun sfârșit soțul ei era aceea de a o scoate din casă, ceea ce a și reușit în cele din urmă.

Adriana Bahmuțeanu nu a fost păcălită chiar atât de ușor de partenerul ei de viață, dar recunoaște că a avut parte de una dintre cele mai frumoase bucurii din viața sa. Imediat după ce s-a bucurat de prezența oamenilor importanți, ea a postat și o imagine cu aceștia, alături de câteva rânduri în care a vorbit despre ziua aceea, fiindu-i recunoscătoare și prietenei sale, Anamaria Prodan, pentru că fără ea nimic din toate acestea nu s-ar mai fi întâmplat.

"Când credeam că le-am trăit pe toate în viața asta și că n-o să mă mai mire nimic, am avut parte de cea mai frumoasă bucurie de ziua mea: o petrecere-surpriză, pusă la cale de soțul meu drag George Restivan și de dragă mea prietenă și fină Anamaria Prodan!!! Cei doi au complotat și au adus la aceeași masă nașii și nănașii noștri dragi, familia Ghila și familia Grămadă, prietene apropiate și multă, multă veselie!!! Și eu n-am aflat nimic!!! Au păstrat secretul până în ultima clipă!!! Știți cum a fost? Ca în filmele alea suprarealiste în care cineva intră intr-o încăpere și descoperă că acolo sunt prietenii din toate colțurile lumii!!!", a scris Adriana Bahmuțeanu, pe Instagram.

De asemenea, a povestit că era să strice petrecerea pe care ei au pus-o la cale, din simplul motiv că nu avea să iasă din casă, deși era ziua în care împlinea vârsta de 49 de ani. Înainte de a merge sa bea un pahar de vin, așa cum i-a zis soțul ei, acesta i-a sugerat să se îmbrace frumos, deoarece este o zi importantă, iar ea a făcut asta, pentru că a insistat el și pentru că i-a zis că făcuse o rezervare pentru amândoi, dar când a ajuns acolo și i-a văzut pe toți, nu i-a venit să creadă. A fost special pentru ea și este recunoscătoare pentru tot ceea ce au făcut pentru ea.

"Culmea culmilor !!! Era să nu mai ajung la propria petrecere, bine că nu m-am îmbrăcat în pijamale...cu greu m-a scos George din casă și m-a păcălit că mergem să bem un pahar de vin la o terasă...și m-a rugat să mă îmbrac frumos că e ziua mea, că așa se cuvine, că a făcut rezervare doar pentru noi doi...și mi-era o lene...dar până la urmă am ieșit mai mult cu forță, mai mult de dragul lui că tot insista... și m-a păcălit, m-a dus de mână până în restaurant de era să leșin când i-am văzut pe toți la masă cum îmi zâmbesc... Vă mulțumesc dragilor, a fost o seară faină, mi-ați făcut o mare surpriză, vă iubesc pe toți și va prețuiesc!!! La mulți ani mie!!!", a mai zis ea.



SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 25 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

40 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9732 RON
-0.00240
USD
USD: 4.7413 RON
-0.00810
GBP
GBP: 5.9954 RON
0.03820
HUF
HUF: 1.2151 RON
-0.00040
BGN
BGN: 2.5427 RON
-0.00120
CHF
CHF: 5.3047 RON
0.03540
Convertor valutar

Rezultat: ---