Povestea curtezanei Zaraza, „la femme fatale” pentru care s-au războit Zavaidoc și Cristian Vasile. De ce a sfârșit cu capul tăiat

Povestea Zarazei, curtezana pentru care s-au războit Zavaidoc și Cristian Vasile

Faima Zarazei s-a construit pe romanțele lui Cristian Vasile și pe poveștile mai multor scriitori, printre care Mircea Cărtărescu, care a amintit-o în cartea „De ce iubim femeile”. 

„Cei din public, îmbogăţiţii şi colaboraţioniştii oraşului, putred de corupţi, păreau să fi uitat până şi ei Sodoma josnică şi monotonă a vieţii lor. Unii tăceau, privind sticlos în faţa ochilor. Alţii duceau paharul alungit de şampanie la gură şi beau din el mult mai mult decât de obicei. Femeile, multe dintre ele târfe trecute prin ciur şi darmon, plângeau ca şcolăriţele. Se surprinse şi Zaraza lăcrimând, şi nu-şi amintea s-o mai fi făcut vreodată”, scrie Mircea Cărtărescu în „De ce iubim femeile”. 

Legenda creată de Cărtărescu, cât și Zaraza ca prezență în imaginarul colectiv românesc, pornesc desigur de la textul cântecului, și este meritul lui Ion Pribeagu de a fi creat câteva versuri suficient de ambigue și misterioase pentru a inspira o legendă.

Când apari, señorita, în parc pe-nserat

Curg în juru-ți petale de crin.

Ai în ochi patimi dulci și luciri de păcat,

Și ai trupul de șarpe felin.

Gura ta e-un poem de nebune dorinți,

Sânii tăi un tezaur sublim.

Ești un demon din vis, care tulburi și minți,

Dar ai zâmbetul de heruvim.

Vreau să-mi spui, frumoasă Zaraza,

Cine te-a iubit?

Câți au plâns nebuni pentru tine,

Și câți au murit?

Vreau să-mi dai gura-ți dulce, Zaraza,

Să mă-mbete mereu.

De a ta sărutare, Zaraza, vreau să mor și eu!

Vreau să-mi spui, frumoasă Zaraza,

Cine te-a iubit?

Câți au plâns nebuni pentru tine,

Și câți au murit?

Vreau să-mi dai gura-ți dulce, Zaraza,

Să mă-mbete mereu.

De a ta sărutare, Zaraza, vreau să mor și eu!

Cristian Vasile i-ar fi mâncat cenușa

Idila dintre Cristian Vasile și Zaraza s-a înfiripat în localul „Vulpea Roșie” de pe Lipscani, un local celebru la acea vreme în Capitală. Descrisă ca o prostituată de lux, Zaraza era fiica unui boier grec și a unei țigănci pe nume Didina. 

Ea a fost iubita lui Cristian Vasile preț de doi ani, timp în care a atras și un alt lăutar celebru către ea, Zavaidoc. Povestea de dragoste dintre Cristian Vasile și Zaraza s-a terminat brusc, în octombrie 1946, într-o seară în care Zaraza a ieșit să cumpere tabac pentru iubitul ei și a fost omorătâ de un bărbat care ar fi fost tocmit de Zavaidoc. Zaraza a fost găsită a doua zi cu gâtul tăiat. 

Distrus din cauza pierderii, artistul a zăcut în beție zile la rând, iar legenda spune că acesta ar fi mâncat cu lingurița cenușa iubitei Zaraza și și-ar fi turnat terebentină pe gât ca să se omoare. Dar nu acesta i-a fost sfârșitul, însă substanța i-a afectat corzile vocale. 

„A fost omorâtă pe malul Dâmboviţei, în timp ce mergea să cumpere tutun. Cristian Vasile a fost devastat. Pentru că o iubea atât de mult, se zice că, după ce a fost incinerată, lăutarul ar fi furat din crematoriu urna cu cenuşa ei şi ar mâncat-o cu linguriţa”, scria istoricul Dan Falcan. 

Alții spun că acest scenariu este pură ficțiune. „Cărtărescu a aflat de povestea asta prin intermediul lui Nicolae Manolescu şi a creat o legendă imaginară a Zarazei în cartea sa, “De ce iubim femeile”. Dovadă că această poveste este ficţiune îl reprezintă faptul că istoria ne spune că pe Vasile nu terebentina l-a scos din circuit, ci faptul că a făcut nodule pe coardele vocale, o boală banală de altfel la cântăreţi.

Mai mult, o sinucidere mergea mai bine la o asemenea poveste. Nemaivorbind de faptul că dacă Zaraza ar fi fost de origine rromă, potrivit tradiţiei ea trebuia îngropată, şi nu incinerată”, explică scriitorul și istoricul Stelian Tănase. Cristian Vasile a murit în luna iunie a anului 1974. Bolnav de plămâni, în ultima parte a vieții, celebrul lăutar a mai suferit și o paralizie a corzilor vocale și a fost diagnosticat și cu o boală de inimă.

Afectat de întâmplările neplăcute prin care a trecut în ultimii ani de viață, se spune că solistul a cerut să nu i se pună numele pe mormânt. Ultima sa dorință ar fi fost să fie dat uitării și nimeni să nu știe povestea măririi și decăderii lui. 

Cine a fost Zavaidoc 

Marin Gheorghe Teodorescu, cunoscut ca Zavaidoc, a fost un cântăreț de muzică populară românească și de romanțe din perioada interbelică. În noiembrie 1944 a trecut prin cel mai greu moment al vieții. În timp ce se afla la Turnu Măgurele, când i s-a născut și cel de-al treilea copil, a căzut la pat, tensiunea i-a ajuns la 28 și s-a îmbolnăvit de nefrită galopantă (n.r. o boală inflamatorie a unui rinichi sau a ambilor rinichi). 

Pe 31 decembrie s-a internat la Spitalul „Filantropia” din București, iar lipsa de medicamente de atunci și consecințele bolii i-au provocat orbirea. A murit în data de 13 ianuarie 1945, la vârsta de 84 de ani, la București. 

„Când cânta «Maria neichii, Marie»... ehe... plângea lumea... și plâng și eu acum... Cânta multe cântece.: «De când ne-a aflat mulțimea», cânta și romanțe, cântece de petrecere, cânta de toate... El încheia programul. Ridica sala-n picioare. Era un bărbat cuminte, la locul lui, iubit de public și de femei. Nu era înalt. Era arătos.” - — Florea Voinicilă, violonist în taraful lui Zavaidoc.

„Cred că era prin '44... Îl concentrase pe tatăl meu la Tighina, la Nistru, unde era toată armata camuflată. Era război. La Tighina, trei cămăși pe noapte schimba. Nu era microfon ca acum, cu plămânii cânta. Îi spunea mamei: «Să-mi pregătești câte o cămașă, pe portmantou...» Trecea apoi pe culoar, se schimba și cânta toată noaptea.” —Constanța Teodorescu-Zavaidoc, fiica rapsodului.