Şerban Huidu, amendă de 590 de lei după ce a provocat un accident rutier în Bucureşti
Accidentul a avut loc la coborârea de pe podul Basarad pe Giulești. Prezentatorul de la „Cronica Cârcotașilor” nu s-a asigurat când a schimbat banda și a intrat în coliziune cu o mașină Bolt. Ambii șoferi au fost testați pentru alcool și droguri, iar rezultatul a fost zero. Nu au fost înregistrate victime în urma acestui accident.
„Un accident, a mea a fost vina. S-a acroșat o mașină de o altă mașină. Sunt vinovat, am trei puncte de penalizare. Asta este o problemă de trafic”, a declarat prezentatorul la scurt timp după accident.
În 2011, Șerban Huidu a fost implicat într-un alt accident rutier, soldat cu moartea a trei persoane, pe DN1. Automobilul condus de vedeta TV a intrat pe contrasens și s-a izbit violent într-un Logan care circula regulamentar. În luna februarie a anului 2013, Șerban Huidu a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu suspendare pentru incidentul rutier din octombrie 2011. În anul 2022, a decis să dea de carnet, la 11 ani de când provocase accidentul.
Citește și:
Lung șir de nereguli la Ferma Dacilor. Angajații ISU Prahova au petrecut la pensiunea din Tohani
Roata de la Târgul de Crăciun, în care au rămas blocați zeci de copii și părinți, instalată ilegal
Mirela Vaida, amendată de Primăria Capitalei. Mesajul tranșant pe care l-a transmis
„Nu mi-am revenit total nici acum”
„S-a întâmplat un accident de circulație groaznic. La tribunal eu nu am pledat nevinovat, ci vinovat. Așa am fost, vinovat din culpă. Nu am știut să adaptez mașina, ca să nu se întâmple ce s-a întâmplat. Lucrurile au luat-o razna după. La aceeași oră s-a întâmplat un accident în Periș, cu 5 victime, despre care nu s-a spus nimic. Nu era Huidu acolo.
A fost foarte rău, foarte urât, foarte rău pentru familia mea și pentru mine, iar dezumanizarea cu care am fost târât în tot felul de ipoteze a fost un punct negru pentru ei, nu neapărat pentru mine. 9 din 10 oameni de pe stradă vor spune că e nebun Huidu. Dar eu știu cum s-au întâmplat lucrurile. Cel mai important e să faci pace cu tine. Am avut traumatism cranio -cerebral. Nu mi-am revenit total nici acum! Ce s-a întâmplat în acel moment?! Păi, creierul e ca o gelatină care se zguduie, asta s-a întâmplat atunci.
Citește și:
Ce amendă trebuie să plătească George Buhnici, după "scandalul vergeturilor"
Statul vrea să controleze piața asigurărilor auto. Are în plan să vândă RCA prin CEC Bank
De unde provenea peștele din pachetele trimise pacienților din Murgeni
Povestea la mine a fost pe partea stângă. Acolo am fost lovit. Când urcam scările, au dispărut acele automatisme. Eu mă gândeam cum să le urc. Te și bâlbâi. Cred că m-am recuperat cât am putut. În creier, sunt două traume care se pot întâmpla: cei care sunt loviți pe partea dreaptă nu mai au memorie. La mine a fost pe stânga. Dacă eram lovit pe dreapta nu mai puteam face niciodată emisiunea! Am din nou permis de conducere din august 2022, adică de vreo șase luni. Mi-am luat carnet abia anul trecut, după 11 ani de când am avut accidentul. Am dat examen. Nu e adevărat ce s-a scris că mi l-am luat mai devreme.
Am și șofer, are cine să mă ducă acasă. Eu conduc foare rar, doar din când în când! Am stat și m-am gândit că nu am de ce că nu-mi iau permis, totuși”, a declarat Șerban Huidu la începutul acestui an, în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”.