Social Externe

Petiție PSD în Parlamentul European pentru problemele din mediul rural

schedule 23 mai 2023, 11:06

Petiție PSD în Parlamentul European pentru problemele din mediul rural
Donlawath S / Shutterstock

O petiție a fost înregistrată la Parlamentul European prin care se solicită o mai mare implicare și atenție din partea instituțiilor europene pentru problemele care există în mediul rural, a anunțat eurodeputatul Victor Negrescu.

Petiție pentru problemele din mediul rural în Parlamentul European

Eurodeputatul Victor Negrescu a declarat că a inițiat o petiție în Parlamentul European în ceea ce privește problemele din mediul rural. Acesta susține că satele din România merită să aibă parte de mai multă atenție și mai mult ajutor. Petiția a fost semnată de fermieri, antreprenori și alte persoane care activează și trăiesc în mediile rurale din țară.

„Satele românești și comunitățile din mediul rural merită mai mult sprijin din partea Uniunii Europene. În acest sens, împreună cu colegii mei din Partidul Social Democrat și PES activists România, am înregistrat oficial la Parlamentul European o petiție semnată de sute de fermieri, antreprenori, oameni de cultură, reprezentanți ai autorităților locale și persoane care trăiesc sau lucrează în mediul rural, cărora le mulțumim pentru sprijin, prin care solicităm o mai mare atenție din partea instituțiilor europene pentru problematicile, provocările și nevoile din mediul rural”, a anunțat eurodeputatul. 

De asemenea, tot în cadrul petiției, social-democrații au afirmat că mai solicită și alocarea mai multor fonduri la revizuirea bugetului european. 

„Este timpul ca cetățenii din comunitățile mici să nu mai fie tratați ca cetățeni de rang secund. Solicităm, astfel, organizarea unei dezbateri la nivel înalt privind mediul rural, creșterea fondurilor europene alocate zonelor rurale la revizuirea bugetului european pe termen lung și măsuri europene integrate pentru creșterea nivelului de trai și sprijinirea sectoarelor economice și a agriculturii din comunitățile mici", a mai explicat demersul vicepreședintele PSD și coordonator național al PES activists România, europarlamentarul Victor Negrescu.

„Sate românești cu bani europeni”

Campania a început în săptămâna în care a fost sărbătorită Ziua Europei și s-a desfășurat sub deviza „Sate românești cu bani europeni”. Aceasta a fost depusă la Parlamentul European, în condițiile în care la Bruxelles se desfășoară un nou protest al fermierilor români.

Oficialii români spun că mediul rural merită mai multă atenție și o mai bună implicare din partea autorităților locale în problemele din satele românești.

„Mediul rural merită mai mult sprijin din partea Uniunii Europene”, a subliniat eurodeputatul Victor Negrescu, anunțând demararea campaniei „Sate Românești Cu Bani Europeni”

Anterior, Parlamentarul european a menționat că PSD și PES vor avea o discuție cu cei care locuiesc în satele din România pentru se împărtăși cu ideile prin care mediul rural poate fi sprijinit.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9759 RON
0.00070
USD
USD: 4.7742 RON
-0.04250
GBP
GBP: 5.9774 RON
-0.00310
HUF
HUF: 1.2104 RON
0.00020
BGN
BGN: 2.5441 RON
0.00040
CHF
CHF: 5.3721 RON
-0.01860
Convertor valutar

Rezultat: ---