Externe Politic

Suedia ar fi la un pas de un potențial război. „Am putea avea un război în Suedia”

schedule 10 ian. 2024, 11:36

Suedia ar fi la un pas de un potențial război. „Am putea avea un război în Suedia”
Vitalii Vodolazskyi / Shutterstock

Oficialii de la Stockholm atenționează că Suedia s-ar putea confrunta în curând cu un război. Cetățenii sunt îndemnați să fie pregătiți pentru tot ce este mai rău.

Suedia ar putea fi afectată de un război

Suedia urmează ca în 2024 să se alăture alianței NATO, lucru care nu bucură pe toată lumea. Intenția Suediei de a intra în NATO a fost anunțată la scurt de la declanșarea războiului în Ucraina. De atunci, Suedia a continuat să lupte pentru acest scop. Rusia s-a opus din start intenției Suediei și chiar a lansat amenințări la adresa statului scandinav.

După aproape doi ani de război în Ucraina, autoritățile suedeze îi îndeamnă pe cetățeni să fie precauți și pregătiți pentru cel mai urât scenariu posibil.

„Pentru o națiune pentru care pacea a fost un companion plăcut timp de aproape 210 ani, ideea că este o constantă neschimbată este normală. Dar confortul pe care îl oferă această concluzie a devenit mai periculos decât a fost de foarte mult timp. Mulți au spus-o înaintea mea, dar permiteți-mi să o fac în calitate oficială, mai clar: Am putea avea un război în Suedia”, a declarat ministrul suedez al Apărării Civile, Carl-Oskar Bohlin, în cadrul conferinței anuale privind apărarea, din Sälen.

Bohlin a precizat mai apoi că intenția lui nu a fost de a induce panică și frică în rândul populației, dar mai degrabă să ajute la "conștientizarea situației". Comandantul Suprem al Forțelor Armate Suedeze Micael Bydén a declarat că este de acord afirmațiile făcute de Bohlin.

„La nivel individual, trebuie să te pregătești din punct de vedere mental. Este o situație foarte gravă, iar claritatea (declarațiilor lui Bohlin) a fost fără echivoc. Acum este vorba de a trece de la cuvinte și înțelegere la acțiune", a declarat Bydén.

Bydén a precizat că investițiile și eforturile care au fost făcute în ultimii ani pentru a întări securitatea Suediei au meritat, iar situația va fi una și mai bună când Suedia va deveni membru cu drepturi depline al NATO.

„Speranța nu este o strategie pe care să construiești planuri, dar speranța trebuie să existe. Nu este vorba doar de tristețe", a adăugat Bydén.
„Uitați-vă la știrile din Ucraina și puneți-vă întrebări simple: Dacă acest lucru se întâmplă aici, sunt pregătit? Ce ar trebui să fac? Cu cât sunt mai mulți oameni care s-au gândit și s-au pregătit, cu atât mai puternică va fi societatea noastră", a mai spus el.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9759 RON
0.00070
USD
USD: 4.7742 RON
-0.04250
GBP
GBP: 5.9774 RON
-0.00310
HUF
HUF: 1.2104 RON
0.00020
BGN
BGN: 2.5441 RON
0.00040
CHF
CHF: 5.3721 RON
-0.01860
Convertor valutar

Rezultat: ---