Externe

Scrutin ce ar putea intra în istorie. Care sunt mizele pentru Turcia? Dar pentru restul lumii?

schedule 09 mai 2023, 13:10

Scrutin ce ar putea intra în istorie. Care sunt mizele pentru Turcia? Dar pentru restul lumii?
Foto: Shutterstock/Euronews

Mizele unui scrutin care ar putea intra în istorie, în Turcia. Recep Erdogan se va confrunta cu cea mai dificilă provocare politică de până acum în alegerile prezidențiale și parlamentare de duminică, căci opoziția a simțit că are cea mai bună șansă de a pune capăt celor două decenii de când este la putere și de a-i inversa politicile. 

Turcia, un scrutin ce ar putea intra în istorie

Votul prezidențial și cel parlamentar, stabilit pe 14 mai, cu un posibil tur doi de scrutin la 28 mai, va hotărî cine conduce Turcia, cât și cum este guvernată, încotro se îndreaptă economia și forma politicii sale externe.

Alegerile au fost la trei luni după ce cutremurele din sud-estul Turciei au ucis peste 50.000 de persoane. Principalul contracandidat al lui Recep Tayyip Erdogan este Kemal Kilicdaroglu, liderul Partidului Republican al Poporului (CHP), care are sprijinul unei alianţe de şase partide de opoziţie.

Care sunt mizele pentru Turcia

Cel mai puternic lider de când Mustafa Kemal Ataturk a fondat republica turcă modernă, acum un secol, Erdogan și partidul său de sorginte islamistă, Partidul Justiției și Dezvoltării (AK), au îndepărtat Turcia de proiectul secular al lui Ataturk.

Totodată, Erdogan a centralizat puterea în jurul unei președinții executive, cu sediul într-un palat de 1.000 de camere situat la marginea Ankarei, care stabilește politica privind afacerile economice, de securitate, interne și internaționale ale Turciei. 

Economiștii spun că apelurile lui Erdogan pentru rate scăzute ale dobânzii au făcut ca inflația să urce în 2022 la un maxim al ultimilor 24 de ani, adică 85%, iar lira să se prăbușească la o zecime din valoarea sa față de dolar în ultimul deceniu.

Care sunt mizele pentru restul lumii

Sub conducerea lui Erdogan, Turcia și-a arătat puterea militară în Orientul Mijlociu și nu numai, lansând patru incursiuni în Siria, desfășurând o ofensivă împotriva militanților kurzi în Irak și trimițând sprijin militar în Libia și Azerbaidjan. 

Totodată, Turcia a avut o serie de ciocniri diplomatice cu puterile regionale Arabia Saudită, Egipt, Emiratele Arabe Unite și Israel, cât și o confruntare cu Grecia și Cipru în legătură cu granițele maritime din estul Mediteranei, până când a schimbat direcția acum doi ani și a căutat o apropiere cu unii dintre rivalii săi. 

Cumpărarea sistemelor rusești de apărare antiaeriană de către Erdogan a declanșat sancțiuni americane împotriva Ankarei, în vreme ce apropierea sa de președintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a făcut pe critici să pună la îndoială angajamentul Turciei față de alianța militară occidentală, NATO. 

Obiecțiile Ankarei față de cererile de aderare la NATO din partea Suediei și Finlandei au provocat și ele tensiuni. Chiar și așa, Turcia a intermediat acordul pentru exporturile de grâu ucrainean pe Marea Neagră, ceea ce a marcat rolul potențial pe care Erdogan l-a putut avea în eforturile de a pune capăt războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Nu este cunoscut dacă un eventual succesor s-ar bucura de același profit pe care el și l-a creat pe scena mondială. 

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9759 RON
0.00070
USD
USD: 4.7742 RON
-0.04250
GBP
GBP: 5.9774 RON
-0.00310
HUF
HUF: 1.2104 RON
0.00020
BGN
BGN: 2.5441 RON
0.00040
CHF
CHF: 5.3721 RON
-0.01860
Convertor valutar

Rezultat: ---