Explozie puternică într-un apartament din Sibiu
O explozie urmată de un incendiu a avut loc duminică dimineață, într-un bloc din Sibiu. ISU Sibiu a intervenit de urgență pe strada Iazului din municipiul Sibiu, acolo unde a avut loc tragedia.
La fața locului au fost mobilizate două autospeciale de stingere, o autoscară, o ATPVM, două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, și un echipaj SAJ.
Echipele de salvare au intervenit rapid pentru a potoli flăcările și a împiedica extinderea acestora spre alte apartamente din bloc. Locuitorii blocului au fost evacuați.
"Până în acest moment au fost evacuate aproximativ 20 persoane, din întregul imobil. La acest moment se încearcă pătrunderea în apartamentul unde a avut loc explozia, întrucât sunt degajări dense de fum. Intervenția este în dinamică", transmite ISU.
La scurt timp de la evacuarea locatarilor, pompierii au reușit să pătrundă și în apartamentul în care a avut loc explozia. Din păcate, salvatorii au depistat cadavrele a două persoane care se aflau în interior în momentul tragediei.
Citește și:
Explozie puternică, urmată de un incendiu, într-o casă din Sectorul 5 al Capitalei
Explozie la Spitalul Movila: Pacientă grav rănită
Incident la Dedeman Botoșani: 13 persoane rănite, evacuare rapidă
În continuare se desfășoară operațiuni de căutare-salvare în interiorul apartamentului.