Accident mortal la Năvodari. Cum s-a produs tragedia de la Petromidia, unde doi angajați au căzut într-un bazin cu azot
Sâmbătă, la ora 17:15, un angajat al Rompetrol Rafinare a sunat la 112 și a anunțat că doi muncitori au căzut într-un bazin plin de azot. A urmat o mobilizare de forțe și o operațiune contracronometru pentru salvarea victimelor.
„La faţa locului au fost alertate mai multe forţe din cadrul inspectoratului. Aproximativ 30 de salvatori”, a transmis Ana Maria Stoica, purtător de cuvânt ISU Dobrogea.
Un bărbat de 55 de ani și o femeie de 37 de ani, care lucrau la prepararea stabilizatorului pentru producția de granule de polimeri, au căzut în bazinul cu azot. Compania a confirmat informațiile.
Accidentul s-a produs în cadrul unei manevre uzuale de lucru, la instalația de polipropilenă. La rafinărie a fost trimis chiar și un echipaj din cadrul Centrelor de excelență chimice, biologice, radiologice și nucleare (CBNR).
Citește și:
Accident Petromidia: cum au ajuns cei doi angajați în bazinul cu azot
Legea 2 Mai a fost adoptată de Senat. Cum vor fi pedepsiți traficanţii de droguri
Mărturia șefului firmei care a făcut săpături în fața căminului din Odorheiu Secuiesc
Muncitorii au fost scoși din bazinul cu azot la puțin timp după ce apelul a fost dat la poliție. Amândoi au fost scoși în stare inconștientă.
„Au fost găsite în stop cardio respirator. O femeie care a fost resuscitată cu succes şi transportată la Spitalul Judeţean Constanţa. Şi un bărbat căruia i se efectua protocolul de resuscitare la locul solicitării. Dar, din păcate, fără rezultat. A fost declarat decesul de către echipajul de pe elicopter”, a declarat Claudia Tatarici, medic SAJ.
Anchete în desfășurare
Compania a transmis, într-un comunicat, că a demarat o investigație internă și colaborează cu autoritățile pentru a afla cauzele accidentului. O anchetă a deschis și Inspectoratul Teritorial de Muncă, pe lângă cea a Poliției. Primele informații arată că cei doi muncitori aveau echipament de protecție.
Citește și:
4 morți și multe întrebări după explozia din Călimănești. Primele date din anchetă
Mihaela Runceanu, ucisă cu sânge rece când se afla în culmea gloriei
„Suntem alături de familiile colegilor noştri şi îi asigurăm de întregul suport al Rompetrol Rafinare. Compania a demarat o investigaţie internă şi colaborează strâns cu toate autorităţile competente, pentru determinarea cauzelor incidentului”, a menționat Rompetrol Rafinare.
De altfel, nu este primul accident grav de muncă petrecut la Petromidia. În luna iulie a anului 2021, o explozie puternică urmată de incediu a omorât un bărbat. Și alte persoane au fost grav rănite atunci.