Social

Aleșii locali vor fi obligați să își facă publice CV-urile. Propunerea, depusă în Senat

schedule 25 dec. 2023, 12:01

Aleșii locali vor fi obligați să își facă publice CV-urile. Propunerea, depusă în Senat
Kittisophon/Shutterstock

Potrivit unei noi modificări a Codului Administrativ, aleșii locali vor fi obligați să își publice CV-urile. Propunerea a fost depusă în Senat.

Aleșii locali vor trebui să își publice CV-urile

Potrivit noii propuneri de modificare a actualelor prevederi legislative, aleșii locali ar fi obligați să își publice CV-urile.

În prezent, potrivit Legii 176/2010, aleșii locali trebuie să întocmească şi să depună declarații de avere şi de interese, iar noua propunere ar adaugă acum şi obligația de a întocmi şi actualiza un CV, toate aceste documente fiind obligatoriu să devină publice în termen de 30 de zile de la validarea mandatului.

Ba mai mult, instituțiile publice în cadrul cărora acești aleși locali îşi exercită mandatul vor fi obligate să publice pe site CV-ul lor, în termen de 10 zile de la împlinirea termenului de depunere menţionat.

De asemenea, propunerea mai cuprinde și ca aleșii locali să își actualizeze CV-ul, până la data de 15 iunie a fiecărui an de mandat.

În cazul nerespectării prevederilor cu privire la depunerea CV-ului, dar și a procedurilor de depunere, actualizare și publicare a acestuia, prefecții ar putea aplica sancțiuni.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9759 RON
0.00070
USD
USD: 4.7742 RON
-0.04250
GBP
GBP: 5.9774 RON
-0.00310
HUF
HUF: 1.2104 RON
0.00020
BGN
BGN: 2.5441 RON
0.00040
CHF
CHF: 5.3721 RON
-0.01860
Convertor valutar

Rezultat: ---