Viața actriței Cristina Stamate
Deși ar fi vrut să devină un avocat de renume, Cristina Stamate a ales scena, devenind un simbol al comediei românești, fiind cunoscută mai ales de pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” din București.
Și dacă în viața profesională performanțele au curs, în sectorul personal lucrurile au stat diferit. Actrița și-a început tinerețea cu o căsătorie mai mult de conveniență.
„Mama zicea că de ce nu mă mărit, că-i era frica să nu mă batjocorească vreunul, soacra-mea şi-a dat seama că aş fi tare potrivită pentru băiatul ei şi-mi tot spunea: Da’ voi nu vă luati, mamă?”, povestea Cristina Stamate.
Apoi a rămas însărcinată, nedorindu-și asta la acel moment. Avea examenul de diplomă, era tânără, așa că a decis să facă avort, pe ascuns. Intervenția a avut loc în casa mamei sale, pe masa din sufragerie.
Citește și:
Cristina Ciobănașu, despre nunta lui Vlad Gherman cu Oana Moșneagu
Cristina Ciobănașu, detalii neștiute din viața privată
De ce nu a mai apărut Cristina Ciobănașu în ultimele producții ale Ruxandrei Ion
„Am realizat că sunt însărcinată foarte târziu, pentru că nu ştiam nici măcar care este data de la care trebuie să socoteşti. Aveam examenul de diplomă. Aveam planuri de viitor. Nu aveam nici un sentiment că acolo e cineva, e om, nu e om… Nici nu mă întrebam nimic, pentru că era ceva care mă încurca foarte tare.
Am început să caut cu disperare un medic. Asta era o incursiune aproape demnă de James Bond, pentru că rezultatul putea fi pedepsirea amândurora. Am găsit un medic a cărui specializare erau operaţiile pe creier. Şi operaţia, ca să zic aşa, s-a întâmplat pe masa din sufragerie, acasă la mama mea.
Când s-a sfârşit intervenţia, după ce am fost uşor ameţită de o injecţie, i-a spus mamei mele: „Coană mare, vino încoace să-ţi iei nepotul!”. Atunci nu am luat în seamă foarte tare. Scăpasem de ceea ce mă încurca, dar mi-au rămas în minte cuvintele că primul meu copil era băiat”, povestea Cristina Stamate, potrivit oxologia.ro.
Mai târziu, a regretat că a ales astfel. „Meseria te trădează în egală măsură cu o iubire, te poate trăda și sigur că iubirea publicului este extraordinară, e importantă, caldă, te poleiește, dar nu se compară cu ceea se înseamnă cu o făptură căreia tu i-ai dat viață, pe care tu o ajuți să crească și să strălucească (…)
Citește și:
Cristina Ciobănașu, despre relația pe care a avut-o cu Vlad Gherman: „Ascult muzica noastră și plâng
Tily Niculae, despre suferința de a pierde 3 sarcini
Vlad Gherman și Oana Moșneagu, pregătiri de nuntă: „O rochie să pot să dansez”
Regret pentru că am avut stupiditatea, deci prostia, mi-o taxez grav, că nu am făcut copil, dorindu-mi foarte tare această meserie, să exist în această meserie, și am amânat tot timpul bucuria unui copil pentru un turneu în străinătate, pentru o nouă premieră, pentru un nou proiect”, a precizat Cristina Stamate, la un post tv.
A fost înșelată de soț
Cristina Stamate s-a căsătorit la vârsta de 20 de ani, în 1966, cu actorul Dan Ivănescu. Cei doi au rămas împreună timp de 11 ani, până la moartea acestuia, în 4 martie 1977. Artista a povestit că bărbatul i-a fost infidel și o perioadă l-a iertat.
„Eram îmbrăcată într-un costum de clovn, foarte discret, de altfel, în toate culorile. Mi-am pus pardesiul pe deasupra, pentru că aşa cerea anotimpul şi m-am dus acasă. Nu pusese lanţul la uşă, aşa că am deschis foarte simplu cu cheile mele. I-am văzut în aceeaşi încăpere şi am spus „bună seara”.
Că nu au făcut infarct pe moment, este fix treaba lor. Pe atunci fumam, am deschis şifonierul şi mi-am luat un pachet de ţigări, de parcă de asta venisem eu acasă, nu că mă stârnise femeia aia. Apoi am plecat înapoi la teatru să joc. Numai eu ştiu cum am jucat actul II. O vreme am trecut peste infidelitate, pentru că am zis că după 11 ani te mai saturi de persoana de lângă tine, dar apoi am pus punct. Scuzele nu ar fi mers la mine. Nu sunt genul”, își amintea Cristina Stamate.
Citește și:
Oana Moșneagu, declarații despre cererea în căsătorie
Show “BRÂNCUȘI Vizionarul” – un Eveniment marca AVANPREMIERE by Alin Gălățescu
În 1979 a decis să își dea o nouă șansă alături de Zanfir Pop, cu care a fost căsătorită preț de 20 de ani, până la decesul lui, în 30 decembrie 1999, și după cu Ticu Dumitrescu, până în 2014.
A suferit o operație pe cord deschis
În 2015 a suferit o operaţie pe cord deschis, dar la numai două luni după intervenţie a revenit pe scena Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”, în spectacolul „Vivat Revista”, în regia lui Cezar Ghioca.
Pe scenă zâmbea mereu, pentru că publicul ei nu trebuia să știe ce durere se ascunde în sufletul său. Abia după ce s-a pus pe picioare a vorbit despre cel mai greu punct din viața ei.
„A fost greu, coafura rezistă. Cristinica rezistă, rezistă. Cred că umorul te poate ridica, te poate scăpa. Nu te poate salva, cred că poate să bandajeze un pic”, declara actrița într-un interviu pentru Acces Direct.
La doi ani distanță, în 2017, Cristina Stamate a fost internată de urgență la Spitalul Floreasca. A rezistat doar câteva zile, iar pe 27 noiembrie s-a dus la ceruri. Actrița s-a stins la numai o zi după înmormântarea celei care i-a fost colegă și foarte bună prietenă, Stela Popescu.
Citește și:
Actrița Monica Odagiu a accidentat mortal un bărbat în centrul Bucureștiului
Actrița Sirine Malas vorbește despre chatbotul AI
Unde va fi înmormântată actrița Natașa Raab: „Ceremonia va avea loc miercuri”
Filmografie
- Grăbește-te încet (1982)
- Secretul lui Bachus (1984)
Teatru
Teatrul de Revistă Constantin Tănase
- Arca lui Nae și Vasile
- Bufonii regelui
- Dai un ban, dar face
- Idolul femeilor
- Nimic despre papagali
- Poftă bună lui Tănase
- Revista revistelor
- Te aștept diseară pe Lipscani
- Ura... și la gară
- Vara nu-i ca iarna
Teatrul Național de Televiziune
- Evantaiul
Teatrul Național Radiofonic
- Scene din viața lumii mari
- Stăpânul tăcerii