Social Economic

Taxele bisericești, plafonate. Cât vom plăti pentru o nuntă, un botez sau o înmormântare

schedule 26 apr. 2023, 09:04

Taxele bisericești, plafonate. Cât vom plăti pentru o nuntă, un botez sau o înmormântare
Foto: CRISTIAN LUPASCU / AGERPRES FOTO

Arhiepiscopia Craiovei a cerut preoților plafonarea taxele bisericești. Enoriașii sunt împărțiți. Unii aplaudă măsură, în timp ce alții sunt siguri că nu toți trimișii lui Dumnezeu vor respecta noile reguli. Iată cât am putea plăti pentru o nuntă, un botez sau o înmormântare. 

Arhiepiscopia le-a impus preoţilor plafoanea taxelor pentru nunţi, botezuri şi înmormântări

În Gorj, prețurile sunt diferite de la o biserică la alta, iar în unele cazuri este chiar dublul sumelor propuse de Arhiepiscopia Craiovei în urmă cu o lună.

Pentru o cununie, credincioșii ar trebui să plătească cel mult 600 de lei, pentru un botez nu mai mult de 500 de lei, iar pentru o înmormântare maximum 500 de lei, cu tot cu slujbele de până la 40 de zile.

În cazul înmormântărilor, există precizarea ca slujbele să nu fie condiționate de vreo sumă, îndeosebi în cazul familiilor sărace.

„Decizia vine din faptul că fiecare parohie, prin consiliul parohial, putea să impună preţuri mai mari sau mai mici. Ca să existe o unitate de lucru în Arhiepiscopia Craiovei s-a hotărât această plafonare”, a transmis Ioniță Apostolache, purtător de cuvânt Arhiepiscopia Craiovei.

Plafon nerespectat - preot fără parohie

Plafonul stabilit de Arhiepiscopia Craiovei trebuie respectat cu sfinţenie, altminteri preotul riscă să rămână fără parohie. „Cei care spun o mie de lei deja, în momentul de faţă, au depăşit plafonul şi dacă vor primi reclamaţii, atunci va trebui să răspundă pentru faptul că au luat peste acest plafon”, a continuat Ioniță Apostolache, purtător de cuvânt Arhiepiscopia Craiovei.

În restul țării sunt alte taxe

La Cluj, de pildă, sumele pentru slujbele de cununie și botez nu trec de 150 de lei. În Constanța, indiferent de slujbă și biserica aleasă, costă 300 de lei. La Iași, fiecare parohie își stabilește singură taxele, însă, teoretic, nu există o obligativitate de plată. 

SONDAJ

Ați primit primă de Crăciun de la angajator?

Da: 2 voturi
Nu: 18 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

20 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9708 RON
-0.00310
USD
USD: 4.6131 RON
-0.00720
GBP
GBP: 5.7989 RON
-0.00400
HUF
HUF: 1.3042 RON
-0.00470
BGN
BGN: 2.5415 RON
-0.00160
CHF
CHF: 5.2443 RON
0.01700
Convertor valutar

Rezultat: ---