Semnatarii moţiunii „Marcel Boloş, un ministru care creşte taxele cu zâmbetul pe buze” îl acuză pe ministrul Finanţelor că a dovedit „o viziune îngustă, concentrată doar pe jupuirea privatului”.
Conform parlamentarilor USR şi membri ai Forţa Dreptei, cheltuielile au explodat, iar Boloş nu le va reduce „absolut deloc”, ci „va pune mai adânc mâna în buzunarul celor care muncesc şi plătesc taxe şi impozite în România”.
„Este incredibil şi în acelaşi timp înfiorător cum poate un singur individ să îndrepte cu asemenea dăruire o ţară spre prăpastie. Marcel, cu măsurile sale imprevizibile şi acţiunile sale deliberate împotriva populaţiei, micilor antreprenori şi a mediului de afaceri, pare determinat să scrie un capitol întunecat în istoria economică a României”, se mai susţine în document.
Potrivit semnatarilor moțiunii, hotărârile ministrului Finanțelor sunt „lipsite de orice analiză și de înțelegerea impactului lor asupra economiei”.
Citește și:
Strategii PNL și PSD pentru coaliție și alegeri
Polițiștii ies în stradă. Sindicatele anunță un miting împotriva creșterii vârstei de pensionare
Legea pensiilor a primit raport favorabil în comisiile din Senat şi merge la vot, în plen
„Cu zâmbetul pe buze, domnul Marcel ne anunţă că desfiinţarea pensiilor speciale este o sălbăticie. Este o sălbăticie să fie toţi românii trataţi la fel de acest stat care îi împarte în contribuabili şi speciali. Este sălbăticie, dacă plătim toţi după aceleaşi reguli, să primim toţi pensie după aceleaşi reguli. Este sălbăticie să nu mai fie domnul Marcel şi păpuşarii din spatele lui speciali pe munca românilor.
Acel zâmbet nu reflectă compasiune sau înţelegere, ci o batjocură la adresa românilor. Cert, una cu care domnul Marcel e obişnuit. Cuplul celor doi Marceli, Boloş şi Ciolacu, a avut de ales între bunăstarea contribuabililor şi bunăstarea specialilor. Şi au ales. Au ales să nu taie pensiile speciale. Să nu taie schemele de afaceri pe banii statului. Să nu taie contractele bănoase ale baronilor locali. Să nu taie toate privilegiile de care se bucură activul de partid”, mai afirmă USR şi Forţa Dreptei.
Inițiatorii moțiunii susțin că Marcel Boloș și Marcel Ciolacu „au ales să taie veniturile contribuabililor cu încă o rundă de creșteri de taxe” și „au lovit în micii antreprenori”.
Citește și:
Sedință comună pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentaril
Parlamentul se întrunește pentru învestirea Guvernului Ciolacu
Calendarul aprobării Bugetului de stat pentru 2024. Când va avea loc votul final
„Domnul Marcel nu a înţeles că, atunci când ataci întreprinderile mici şi mijlocii, ataci baza unei economii. El a optat pentru un câştig financiar pe termen scurt în detrimentul stabilităţii şi prosperităţii pe termen lung. Această decizie, luată cu zâmbetul pe buze, va avea un efect în cascadă asupra întregii economii, afectând nu doar antreprenorii, ci şi fiecare român care depinde de serviciile şi produsele lor”, se arată în document.
O altă categorie afectată este cea a liber profesioniştilor, cărora li s-a dublat sau chiar triplat taxarea, menţionează semnatarii.
„Măsurile luate de domnul Marcel sunt o trădare nu numai faţă de liberalism, ci şi faţă de clasa de mijloc. În loc să sprijine aceste categorii esenţiale ale societăţii noastre, el a ales să le pună într-o poziţie şi mai vulnerabilă”, se explică în moţiune.
Semnatarii au adăugat că Marcel Boloș „lovește” și în agricultură și construcții, „prin creșterea taxelor pe muncă cu 50% asupra angajaților din aceste sectoare”.
Citește și:
Camera Deputaților interzice suspendarea pedepselor pentru traficanți
Camera Deputaților inaugurează capelă ortodoxă
Legea pensiilor va fi dezbătută astăzi în Camera Deputaților
Inițiatorii moțiunii critică și impunerea unui impozit pentru firmele care au vânzări mai mari de 50 de milioane de euro. După părerea acestor partide, limitarea plăților cash este „un cadou făcut băncilor”.
„În concluzie, domnul Marcel este un pericol pentru antreprenorii români, pentru economia României şi pentru România. Nu are nicio intenţie să reducă vreo cheltuială bugetară şi vrea să crească în continuu taxele. Cu zâmbetul pe buze şi bufnindu-l râsul, ne minte că vrea să protejeze populaţia şi mediul de afaceri. Dar să-l protejeze de cine? Când el e principalul agresor al său. (...)
Domnul Marcel nu are nicio legătură cu termenul "liberal" alta decât că îi uzurpă numele. Liberalismul promovează limitarea intervenţiei statului în economie. Dar domnul Marcel s-a dovedit a fi un trădător al ideilor liberale, lovind cu forţă în întreprinderile mici şi mijlocii şi în antreprenorii tineri. Pentru toate acestea, domnul Marcel trebuie să plece”, transmit semnatarii moţiunii, conform Agerpres.