Social Educație

Sute de școli din România au fost închise din cauza ninsorii și gerului. Anunțul făcut de Ministerul Educației

schedule 09 ian. 2024, 13:00

Sute de școli din România au fost închise din cauza ninsorii și gerului. Anunțul făcut de Ministerul Educației
Evgenii Panov/Shutterstock

Ministerul Educației a anunțat că peste 600 de școli din 8 județe ale țării au fost închise marți dimineață din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.

Școli din România au fost închise din cauza condițiilor meteo

Ministerul Educației a transmis marți dimineață că au fost închise unități de învățământ din 9 județe ale țării din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Mai exact, au fost închise 600 de școli în Iași și alte 29 de școli din celelalte județe.

“Conform informărilor primite din teritoriu până în acest moment, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, astăzi, 9 ianuarie, este suspendată activitatea cu prezență fizică în unități de învățământ din mai multe județe", potrivit Ministerului Educației.

Ministerul Educației a menționat numărul unităților de învățământ închise la nivelul fiecărui județ afectat de ninsori și ger.

  • Bacău: 3 unități de învățământ, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității
  • Botoșani: 4 unități de învățământ, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității
  • Brăila: 6 unități de învățământ, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității
  • Buzău: 2 unități de învățământ, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității
  • Galați: 7 unități de învățământ, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității
  • Iași: toate unitățile de învățământ, prin hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență
  • Neamț: 6 unități de învățământ, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității
  • Suceava: o unitate de învățământ, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității.

Cât timp vor dura ninsorile și gerul în România

Directorul general al ANM, Elena Mateescu, a anunțat că ninsorile au acaparat zona Moldovei, iar temperaturile au scăzut brusc, în urma ciclonului de aer polar.

"Minimele vor coborî în această noapte la valori preponderent negative, așa cum au fost, de altfel, și maximele acestei zile. La această oră cel mai frig este în toată regiunea Moldovei și în zona montană aferentă", a spus directorul ANM.

Aceasta susține că ninsorile vor continua în partea de est și în zona montană.

"La munte avem grosimi considerabile, de 50-80cm, iar în Capitală, la București Băneasa, la ora 20:00 înregistram deja 2 centimetri și așa cum arată animația termică, urmează și o perioadă cu ger, pentru că mai ales în noaptea de marți spre miercuri, miercuri spre joi, vom înregistra vârful acestui episod în care temperaturile vor fi unele foarte coborâte spre -15... -18 posibil în condițiile unui cer senin, pentru că de miercuri vremea se va ameliora sub aspectul precipitațiilor, dar cu siguranță în aceste condiții, gerul se va amplifica, mai ales în regiunile centrale, nordice și estice ale țării". 

Joi se va înregistra o ușoară creștere, însă sfârșitul de săptămână, vineri spre sâmbătă, temperaturile vor coborâ din nou.

„Însă estimările până la sfârșitul lunii ianuarie indică o probabilitate să ne apropiem de ceea ce ar fi normal pentru luna ianuarie în țara noastră, aceasta însemnând temperaturi specifice datei din calendar, maxime posibil cele mai coborâte în zonele centrale, nordice. Și sigur că da, spre cel mult 4- 5° în partea de sud a țării", a mai spus Elena Mateescu. 
"Mâine vom actualiza și avertizarea meteorologică de cod galben valabilă pentru jumătatea estică a țării, având în vedere vârful perioadei de ger din această săptămână pentru următoarele două nopți și dimineți, respectiv noaptea de marți spre miercuri, miercuri spre joi, și cu siguranță, așa cum spuneam, și spre sfârșitul săptămânii", a mai explicat directorul ANM.

În zilele și nopțile următoare temperaturile se vor situa între -15 ...-18.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9759 RON
0.00070
USD
USD: 4.7742 RON
-0.04250
GBP
GBP: 5.9774 RON
-0.00310
HUF
HUF: 1.2104 RON
0.00020
BGN
BGN: 2.5441 RON
0.00040
CHF
CHF: 5.3721 RON
-0.01860
Convertor valutar

Rezultat: ---