Turcia, un scrutin ce ar putea intra în istorie
Votul prezidențial și cel parlamentar, stabilit pe 14 mai, cu un posibil tur doi de scrutin la 28 mai, va hotărî cine conduce Turcia, cât și cum este guvernată, încotro se îndreaptă economia și forma politicii sale externe.
Alegerile au fost la trei luni după ce cutremurele din sud-estul Turciei au ucis peste 50.000 de persoane. Principalul contracandidat al lui Recep Tayyip Erdogan este Kemal Kilicdaroglu, liderul Partidului Republican al Poporului (CHP), care are sprijinul unei alianţe de şase partide de opoziţie.
Care sunt mizele pentru Turcia
Cel mai puternic lider de când Mustafa Kemal Ataturk a fondat republica turcă modernă, acum un secol, Erdogan și partidul său de sorginte islamistă, Partidul Justiției și Dezvoltării (AK), au îndepărtat Turcia de proiectul secular al lui Ataturk.
Citește și:
Instabilitate politică și criza guvernamentală în Bulgaria
Alegeri Europarlamentare 2024 și efectele lor în România
Negocieri aprinse în coaliție pentru alegerile prezidențiale
Totodată, Erdogan a centralizat puterea în jurul unei președinții executive, cu sediul într-un palat de 1.000 de camere situat la marginea Ankarei, care stabilește politica privind afacerile economice, de securitate, interne și internaționale ale Turciei.
Economiștii spun că apelurile lui Erdogan pentru rate scăzute ale dobânzii au făcut ca inflația să urce în 2022 la un maxim al ultimilor 24 de ani, adică 85%, iar lira să se prăbușească la o zecime din valoarea sa față de dolar în ultimul deceniu.
Care sunt mizele pentru restul lumii
Sub conducerea lui Erdogan, Turcia și-a arătat puterea militară în Orientul Mijlociu și nu numai, lansând patru incursiuni în Siria, desfășurând o ofensivă împotriva militanților kurzi în Irak și trimițând sprijin militar în Libia și Azerbaidjan.
Citește și:
Putin vorbește despre starea națiunii
Alegerile din Turcia se complică. Cine s-a retras din cursă și de ce
Sondaj alegeri prezidențiale 2024. Cine sunt politicienii cu cele mai mari șanse pentru Cotroceni
Totodată, Turcia a avut o serie de ciocniri diplomatice cu puterile regionale Arabia Saudită, Egipt, Emiratele Arabe Unite și Israel, cât și o confruntare cu Grecia și Cipru în legătură cu granițele maritime din estul Mediteranei, până când a schimbat direcția acum doi ani și a căutat o apropiere cu unii dintre rivalii săi.
Cumpărarea sistemelor rusești de apărare antiaeriană de către Erdogan a declanșat sancțiuni americane împotriva Ankarei, în vreme ce apropierea sa de președintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a făcut pe critici să pună la îndoială angajamentul Turciei față de alianța militară occidentală, NATO.
Obiecțiile Ankarei față de cererile de aderare la NATO din partea Suediei și Finlandei au provocat și ele tensiuni. Chiar și așa, Turcia a intermediat acordul pentru exporturile de grâu ucrainean pe Marea Neagră, ceea ce a marcat rolul potențial pe care Erdogan l-a putut avea în eforturile de a pune capăt războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei. Nu este cunoscut dacă un eventual succesor s-ar bucura de același profit pe care el și l-a creat pe scena mondială.