Un român cu dublă cetățenie se numără printre cei 239 de ostatici capturați de Hamas
Atacurile aeriene continuă în Fâșia Gaza, iar purtătorul de cuvânt al armatei a dat de înțeles că acesta este doar începutul.
„Activitatea terestră în Fâşia Gaza continuă şi se intensifică. Forţele terestre, aeriene şi maritime au acţionat deja în Gaza şi au eliminat mai mulţi terorişti”, a spus Daniel Hagari, purtător de cuvânt armată.
Invazia terestră masivă este iminentă, arată noi imagini din orașul Sderot, aflat la granița cu enclava, în care au fost surprise mai multe vehicule blindate. Armata a avertizat că și atacurile aeriene se vor înmulți considerabil.
Conflictul continuă și cu Libanul. Duminică, rachetele lansate de gruparea Hezbollah au distrus un apartament în nordul Israelului, iar armata a reacționat pe măsură.
Citește și:
Joe Biden şi reprezentanţii ONU cer încetarea focului în Fâșia Gaza, pentru „pauze umanitare”
Mărturia lui Remus, românul care și-a văzut fiica în filmările postate de Hamas
Un cetățean român a decedat în urma cumplitului accident feroviar din Grecia. Anunțul făcut de MAE
Între timp, Israelul a anunţat că numărul persoanelor răpite de militanţii Hamas a ajuns la 239. Printre ei se numără și Tal Chaimi, în vârstă de 41 de ani, bărbat cu cetățenie română. Ela, soția sa, rămasă singură cu trei copii, a aterizat duminică seară pe Aeroportul Otopeni. A venit în România pentru a cere ajutor guvernului de la București, pentru a-l aduce pe Tal acasă.
„Tal, fii puternic! Te iubim cu toţii! Ne este foarte dor de tine şi ne rugăm să fim din nou împreună”, a spus Ela Chaimi.
„Am nevoie de ajutorul vostru! Am nevoie disperată de ajutorul vostru! Ultima mea informaţie despre el este de când a plecat din casă la ora 6:45. Apoi, l-am sunat pe la 8:30. De atunci... nu am mai auzit nimic de el”, a mai povestit femeia.
Foto: Captura video Observator
Palestinienii au spart depozitele ONU și au luat tot ce au găsit
De foame, mii de palestinieni au jefuit depozitele ONU şi au luat făină, apă şi alte alimente. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) s-a declarat îngrijorată după ce Israel a cerut evacuarea spitalului Al Quds, în care sunt 12 mii de oameni. Fâșia Gaza a recăpătat accesul la Internet și telecomunicații, iar oficialii au transmis că asta se datorează îndeosebi intervenției Statelor Unite ale Americii.
Citește și:
Un cetățean român se numără printre cei 200 de persoane răpite de gruparea Hamas
Rușii din fruntea Lukoil Ploiești, demiși. Conducerea a fost preluată de un român și ucrainean
Încă un român răpit de Hamas. Mărturiile șocante ale teroriștilor
Organizaţiile umanitare au anunţat ieri şi că zeci de camioane cu ajutoare au intrat în enclavă după ce Israelul a promis permiterea unui acces mai mare al convoaielor.