A fost aprobată prima pastilă pentru tratarea depresiei postnatale
Leonora, o tânără din SUA, este una dintre mamele pe care a fost testat noul tratament, iar pastila, a povestit ea, a ajutat-o să nu își mai respingă fiica.
„Mă uitam la ea şi mă gândeam „Pleacă de aici!“. Ea plângea, iar eu mă duceam într-o altă cameră. Imediat m-am simţit mai bine. Medicamentul va salva atât de multe femei şi atât de multe familii!”, a relatat Leonora.
Studiile făcute pe oameni arată că medicamentul împotriva depresiei postnatale alungă deprimarea mai repede decât vechipe antidepresive, care își făceau efectul în câteva săptămâni sau luni.
„Femeile au raportat o ameliorare rapidă a depresiei, chiar din a treia zi”, a transmis doctorul Kristina Deligiannidis.
Dar asta nu înseamnă că nu are și efecte adverse. „Starea de somnolenţă, sedarea şi durerile de cap”, a completat medicul Deligiannidis.
Citește și:
Ana Morodan, adevărul despre incidentul în care a fost implicată
Ana Morodan, decizie neașteptată după ce s-a ales cu trei dosare penale
Ana Morodan, conștientă că a greșit. Ce a declarat la o lună de la incident
Pastila va putea fi regăsită în farmaciile din SUA până la finalul anului. Pentru a se vinde și la noi în țară, trebuie aprobată de Agenția Europeană a Medicamentelor, iar autorizarea poate să dureze și un an.
Trebuie menționat că nu doar mamele sunt afectate după apariția copilului, ci și 8% din tați suferă de depresie paternă. Depresia poate apărea imediat după naștere sau la câteva luni distanță.
„Când spunem depresie spunem lipsă de sens, lipsă de poftă de viaţă, de energie vitală, o tristeţe profundă. Apar stări de anxietate. Sunt private de somn, iar somnul este foarte important pentru refacerea organismului, pentru partea fiziologică şi partea psihologică”, a explicat Andreea Săvulescu, psiholog.