Politic Externe

NATO va proteja cerul Republicii Moldova pe parcursul summitului european

schedule 01 iun. 2023, 10:02

NATO va proteja cerul Republicii Moldova pe parcursul summitului european
Andrzej Rostek/Shutterstock

Zi mare pentru Moldova. În jur de 50 de lideri europeni se vor reuni joi, 1 iunie, în Republica Moldova, pentru a participa la un eveniment istoric, summitul Comunității Politice Europene de la Bulboaca. Spaţiul aerian al Moldovei va fi apărat de NATO pe durata evenimentului.

Spațiul aerian din Moldova, apărat de NATO în următoarele două zile

În următoarele două zile, pe parcursul summitului din Moldova, NATO va apăra spațiul aerian în timp ce în jur de 50 de lideri europeni se vor afla la Bulboaca, în apropierea graniţelor Ucrainei, unde vor participa la summitul european. Prin acest summit, liderii Europei își manifestă susținerea pentru ambele țări, în timp ce Kievul pregăteşte o contraofensivă împotriva invaziei Rusiei.

Este o provocare atât pentru Moldova, cât și pentru Ucraina, din punct de vedere al securității, în condițiile în care evenimentul se va desfășura la doar 20 km de teritoriul ucrainean și unde își vor da întâlnire 27 de state membre ale UE şi alte 20 de ţări europene.

Deasupra teritoriului unde se va desfășura summitul european vor supraveghea avioanele Sistemului NATO de avertizare şi control aerian (AWACS), până vineri, potrivit unui comunicat al Alianței. De la începutul războiului din Ucraina, de mai multe ori au fost depistate resturi de rachete pe teritoriul Moldovei. Din fericire, acestea nu au provocat victime.

"NATO AWACS pot detecta avioane, rachete şi drone la sute de kilometri distanţă, ceea ce le face o importantă capacitate de avertizare timpurie", a declarat purtătorul de cuvânt al NATO, Oana Lungescu.

Eveniment istoric în Moldova. Liderii europeni își dau întâlnire în statul moldovenesc

Țara vecină va găzdui joi unul dintre cele mai importante evenimente din istoria sa. În jur de 50 de lideri europeni se vor reuni pentru al doilea summit al Comunităţii Politice Europene, un for de discuţii care a fost creat anul trecut după declanșarea războiului din Ucraina.

Aproximativ 50 de lideri din Europa sunt așteptați la summit, printre care și președintele Klaus Iohannis. Aceștia se vor întâni la Castelul Mimi, din satul Bulboaca, aflat la aproximativ 35 de kilometri de Chişinău. Guvernul de la Chişinău nu a menționat dacă președintele Volodimir Zelenski se va alătura summitului. Din motive de securitate, Moldova își va închide spaţiul aerian, pentru avioanele civile.



SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 5 voturi
Nu: 13 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

18 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9715 RON
-0.00080
USD
USD: 4.5614 RON
0.00310
GBP
GBP: 5.8088 RON
0.01240
HUF
HUF: 1.2606 RON
0.00220
BGN
BGN: 2.5419 RON
-0.00040
CHF
CHF: 5.1628 RON
0.00210
Convertor valutar

Rezultat: ---