Liviu Teodorescu, prima imagine cu bebelușul
În urmă cu mai bine de 24 de ore, partenera de viață a lui Liviu Teodorescu a născut. Iulia ar fi trebuit să nască peste câteva zile, tocmai de aceea a fost o surpriză pentru toată lumea, iar artistul d-abia și-a găsit cuvintele să vorbească despre ceea ce a simțit în clipa în care și-a văzut și și-a ținut în brațe copilul pentru prima dată. El a fost și cel care le-a dat vestea cea mare fanilor lui, din mediul online, care s-au bucurat sincer pentru el și care nu au ezitat să îi transmită toate gândurile lor bune.
Părinții, dar și toate rudele lor sunt și ele în extaz și chiar au petrecut la spital câteva ore bune alături de Iulia și Liviu Teodorescu, iar tatăl cântărețului a dat și el un interviu în care a povestit că toată lumea s-a mobilizat și va pregăti o surpriză pentru cei doi soți și pentru micuța lor, după ce vor pleca din spital unde, din păcate, sunt nevoiți să mai stea pentru câteva zile. El este foarte fericit, mai ales că este prima nepoțică din familie și a vorbit vizibil emoționat despre sentimele care l-au încercat, când a pășit în salon.
Citește și:
Liviu Teodorescu, imagine emoționantă cu fiica sa. Cum este viața de părinte pentru artist
Liviu Teodorescu, despre motivul pentru care soția sa a născut înainte de termen
Tatăl lui Liviu Teodorescu, primele declarații după ce a devenit bunic
”E prima nepoțică, ne simțim extraordinar, suntem în stare de extaz, nu ne-am revenit. Ne-am trezit, mergem acasă la Liviu să facem pregătirile acasă, urmează să vină acasă în câteva zile. Toată lumea e mobilizată, toți bunicii, unchi, mătuși, ieri toți am stat cu toții la spital de dimineață până la 22:15 când a venit barza, când s-a născut. E o mare bucurie pentru familia noastră, pentru gașca noastră, să ne vină o fetiță atât de frumoasă pe lume, e cea mai frumoasă fată”, a declarat tatăl lui Liviu Teodorescu, pentru spynews.ro.
Mai mult de atât, el a postat deja prima imagine cu fiica lui, direct pe contul său oficial de Instagram. Fanii au reacționat imediat și i-au transmis toate gândurile lor bune, iar printre cei care i-au comentat în dreptul fotografiei s-a aflat și Theo Rose. Cântăreața înțelege cel mai bine prin ce trec Iulia și Liviu Teodorescu, pentru că a devenit mamă pentru prima dată în urmă cu câteva zile. De asemenea, el a confirmat că pe fiica lor o cheamă Ecaterina, așadar numele la care s-au gândit acum câteva luni bune nu a fost schimbat.
Citește și:
Liviu Teodorescu a devenit tată pentru prima dată. Ce mesaj a transmis
Liviu Teodorescu, pregătit să devină tată. Partenera lui va naște luna viitoare
Liviu Teodorescu, despre scandalul dintre Dorian Popa și Silviu Faiăr
„SUNT TOPIT. ❤️ Te iubesc, Ecaterina 🕊”, a scris Liviu Teodorescu, pe Instagram.
„Dragii❤️ Bun venit pe lume, Ecaterina! Sasha te pupa🫶🏽”, a transmis Theo Rose, în secțiunea de comentarii.