Politic

DOCUMENT. A fost publicat proiectul de lege privind noile măsuri fiscale. Ce prevede actul normativ

schedule 19 sept. 2023, 09:57

DOCUMENT. A fost publicat proiectul de lege privind noile măsuri fiscale. Ce prevede actul normativ
Foto: Vlad Ispas/Shutterstock

Proiectul de lege privind noile măsuri fiscale a fost făcut public marți dimineață de Ministerul Finanțelor. Pachetul prevede impozit pe cifra de afaceri, impozit suplimentar de 1% pentru instituţiile de credit, eliminarea unor facilităţi pentru angajaţii din IT şi construcţii, reducerea numărului total de funcţii de conducere, condiţionează acordarea voucherelor de vacanţă de nivelul salariului, limitează nivelul sporurilor. 

A fost publicat proiectul de lege privind noile măsuri fiscale

Conform Executivului, Legea privind unele măsuri fiscal bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung este necesară „pentru a rezolva problema de deficit bugetar dar şi de sustenabilitate a finanţelor publice precum şi pentru a evita riscul de suspendare a fondurilor alocate prin PNRR şi Politica de Coeziune sau de creştere a costului finanţărilor pentru refinanţarea datoriei publice, cât şi pentru finanţarea deficitului bugetar sunt necesare măsuri care au ca obiectiv general consolidarea fiscal-bugetară a României prin administrarea eficientă a veniturilor publice dar şi pentru utilizarea eficientă a resurselor alocate pentru finanţarea cheltuielilor publice, inclusiv măsuri de combatere a evaziunii fiscale dar şi pentru gestionarea eficientă a patrimoniului şi resurselor minerale şi naturale aflate în proprietatea Statului Român”.

Ce prevede actul normativ

Proiectul introduce, începând din 2024, un impozit minim pe cifra de afaceri pentru companiile cu o cifră de afaceri de peste 50 de milioane de euro, și care determină un impozit pe profit mai mic decât impozitul minim pe cifra de afaceri. 

De asemenea, se introduce un impozit suplimentar pentru bănci. Acesta va fi calculat prin aplicarea unei cote de 1% asupra cifrei de afaceri. 

Totodată, va scădea de la 500.000 de euro la 60.000 de euro pragul de încadrare în categoria microîntreprinderilor. Pentru acestea, proiectul de lege prevede două cote de impozitare, de 1 și 3%, în funcție de veniturile realizate și natura activităților desfășurate.

Pentru cei care realizează venituri din activități de creare de programe pentru calculator sau din construcții vor fi restrânse facilitățile fiscale. 

Proiectul conţine şi măsuri pentru reducerea cheltuielilor instituţiilor şi autorităţilor publice, printre acestea se numără diminuarea cu cel puţin 25% a funcţiilor de demnitate publică de secretar de stat, consilier de stat/subsecretar de stat/vicepreşedinte şi a funcţiilor de demnitate publică asimilate acestora, desfiinţarea posturilor vacante, desfiinţarea funcţiei de şef birou şi diminuarea ponderii funcţiilor publice de conducere în totalul funcţiilor la nivel ordonator principal de credite de la 12% la 8%.

Puteţi consulta proiectul de lege AICI.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 22 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

37 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9766 RON
-0.00030
USD
USD: 4.5135 RON
-0.00500
GBP
GBP: 5.9447 RON
-0.03140
HUF
HUF: 1.2388 RON
0.00250
BGN
BGN: 2.5445 RON
-0.00020
CHF
CHF: 5.2945 RON
-0.00030
Convertor valutar

Rezultat: ---