Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a hotărât miercuri eliminarea miliardarilor ruşi Mihail Fridman şi Petr Aven de pe lista persoanelor sancţionate de Uniunea Europeană, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina din 2022. Decizia instanţei cu sediul la Luxemburg a venit după ce a constatat că motivele prezentate iniţial pentru includerea celor doi pe lista de sancţiuni nu au fost suficient de bine fundamentate.
Fridman și Aven, acţionari importanţi în cadrul conglomeratului Alfa Group, care include Alfa Bank și X5 Retail Group, au avut fondurile şi resursele economice îngheţate în urma sancţiunilor impuse de Consiliul European. Instanţa a decis că miliardarii nu ar fi trebuit să fie incluşi pe listă în perioada februarie 2022 - martie 2023, deși UE a reintrodus măsurile restrictive în martie 2023, acțiune împotriva căreia cei doi au depus recurs.
Citește și:
Consiliul JAI al UE se reunește astăzi la Bruxelles. Ce șanse sunt să fie discutată aderarea Românie
Zelenski a semnat legea care duce mai aproape de aderarea la UE
Curtea a recunoscut posibilitatea ca UE să aibă motive să creadă în legăturile strânse dintre Fridman, Aven și președintele rus Vladimir Putin, dar a subliniat că nu s-a demonstrat că aceștia au sprijinit acțiuni sau politici împotriva Ucrainei sau că au finanțat factorii decizionali din Federaţia Rusă. În urma deciziei, Mihail Fridman a exprimat satisfacția față de rezultatul procesului.
În contextul sancțiunilor, în decembrie 2022, Mihail Fridman a fost reținut la Londra pentru suspiciuni de spălare de bani. Kremlinul, prin vocea purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, a catalogat sancțiunile ca fiind ilegale și distructive, menționând că oamenii de afaceri au avut posibilitatea să le conteste în instanță.