Aris Eram, despre fata ideală pentru el
Nu mai este un secret faptul că Aris Eram și Laura Giurcanu s-au apropiat destul de mult în America Express. Cei doi au dat tot felul de semne, s-au bucurat când s-au schimbat echipele, iar ei au format una, au vorbit mult unul despre celălalt, iar odată cu terminarea filmărilor pentru competiția America Express, ei au fost surprinși sărutându-se, când au ieșit să ia masa în oraș.
Astfel, nu a mai fost un dubiu pentru nimeni legat de faptul că ar fi împreună, chiar dacă ea era deja într-o relație, iar la câteva zile după ce imaginile au început să circule pe internet, concurenta de la America Express s-a întâlnit și cu cel care îi era partener de viață.
În cadrul emisiunii de la Antena 1, au existat mai multe momente în care Aris Eram și Laura Giurcanu au dat de înțeles că se plac, iar toate aceste lucruri nu au putut fi trecute cu vederea nici de către ceilalți concurenți care nu s-au putut abține și au adus vorba despre acest aspect, ori de câte ori au avut ocazia.
Citește și:
Dinu Maxer își dorește o relație stabilă. Cum arată partenera perfectă
Alexia Eram l-a întrebat și ea, la un moment dat, pe fratele său care este femeia ideală pentru el, iar răspunsul lui a fost unul foarte direct, la care cel mai probabil nici ea nu s-ar fi așteptat. Aris a zis că este vorba despre Laura Giurcanu, după care a descris-o pe aceasta, semn că a pus ochii pe ea încă din vară.
"Cum arată fata perfectă pentru tine?”, l-a întrebat Alexia Eram pe fratele său.
"Laura.", a fost răspunsul lui Aris Eram.
"Care este tipologia de fata ideală pentru tine?", a mai întrebat sora lui.
"Femeia potrivită trebuie să aibă corp de baschetbalistă și să fie prietenă foarte bună cu Sânziana Negru. Și să fie și în America Express concurentă.”, a mai zis el.