Politic

Când am putea intra cel mai devreme în Schengen. România este de acord să primească migranții trimiși de Austria, Bulgaria nu

schedule 12 dec. 2023, 07:33

Când am putea intra cel mai devreme în Schengen. România este de acord să primească migranții trimiși de Austria, Bulgaria nu
Foto: Shutterstock

Când am putea intra în Schengen? De multe ori ne-am pus această întrebare. Iată că de această dată Austria este dispusă să ne dea undă verde pe aeroporturile Uniunii Europene, dacă suntem de acord să îi luăm o povară de pe cap: migranții ilegali din Siria și Afganistan. Ridicarea restricțiilor mai durează cel puțin până la primăvară, chiar dacă diplomații americani s-au implicat și au cerut Vienei să nu se mai opună.

Când ar putea România intra în Schengen cel mai devreme

Ministrul de Interne al Austriei a anunțat oficial pretențiile Vienei: să trimită emigranții ilegali în România și Bulgaria, la schimb cu începerea aderării acestor țări la Schengen.

„Din cei 50.000 de solicitanţi de azil de anul acesta, doar 150 au ajuns cu avionul (în Austria - n.r.), deci nu avem o problemă aici. Asta înseamnă că trebuie să securizăm mai bine graniţele terestre, cum putem face asta legal, depinde de autorităţile Uniunii Europene”, Gerhard Karner, ministrul de interne al Austriei.

Lista condiţiilor puse de Viena începe cu trimiterea în România a migranţilor afgani şi sirieni din Austria. Mai clar, Bucureştiul trebuie să le ofere condiţii ca să rămână aici, apoi austriecii vor triplarea polițiștilor de frontieră la granițele bulgaro-turce și româno-sârbe. Și mai multe misiuni Frontex care ar însemna să atragem mai mulți bani europeni. Bulgaria a respins oferta Austriei, dar premierul Marcel Ciolacu este de acord.

„Cerinţele pe care le are Austria mie nu mi se par unele exagerate pentru că cu toţii ne dorim întărirea frontierei şi cu Bulgaria şi cu Ungaria, nu ne păcălim unii pe alţii şi nu ne minţim - domnul Cherecheş a reuşit să treacă frontiera cu un buletin al unui văr mai tânăr cu 10 ani”, Marcel Ciolacu, premierul României.
„Nu am discutat niciodată despre asta (condiţii - n.r.) şi nu acceptăm dacă rămâne aşa. Bulgaria respectă regulile generale europene, iar orice regulă suplimentară pentru România şi Bulgaria este complet inacceptabilă”, Nikolay Denkov, prim-ministrul Bulgariei. 

Ciucă nu e de acord cu oferta Austriei

Viena ne-a refuzat aderarea la Schengen pe motiv că lăsăm emigranții clandestini să ajungă în Austria. Bucureștiul a Ripostat cu cifre, cel mult două procente dintre migranți au călătorit prin România, majoritatea au mers prin Serbia și Ungaria. De la începutul anului curent, polițiștii români de frontieră au oprit să iasă din țară aproape 12.000 emigranți ilegali. Președintele PNL, Nicolae Ciucă, nu este de acord să preluăm solicitanții de azil ai Austriei în orice condiții.

„Nu există sub orice formă, există formatul Dublin pe care România deja îl aplică cei care au fost identificaţi ca trecând prin România şi au ajuns fie că este vorba de Austria, fie că este vorba de altă ţară, ei revin în ţara de unde au pornit”, Nicolae Ciucă, președintele PNL.

Intrarea în Schengen pe cale aeriană va avea loc în martie 2024

Chiar dacă negocierile politice nu s-au terminat, premierul Marcel Ciolacu a anunțat că, din martie 2024, vom intra în Schengen cu spațiul aerian. 17 aeroporturi internaţionale ar fi prima poartă spre spaţiul liber. Iar din a doua jumătate a anului, când Ungaria preia conducerea Consiliului European, să intrăm şi terestru. 

În toamnă, premierul României amenința să atace Austria la Curtea Europeană de Justiție pentru că țara noastră pierde șase miliarde de euro fiindcă nu este primită în spațiul european de liberă circulație. 

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 24 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

39 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9762 RON
0.00070
USD
USD: 4.717 RON
-0.00600
GBP
GBP: 5.9713 RON
-0.01840
HUF
HUF: 1.2147 RON
0.00850
BGN
BGN: 2.5443 RON
0.00030
CHF
CHF: 5.3244 RON
0.01100
Convertor valutar

Rezultat: ---