Educație Social

Au început evaluările naţionale pentru elevii claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a

schedule 09 mai 2023, 08:56

Au început evaluările naţionale pentru elevii claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a
BlurryMe/Shutterstock

Începând de astăzi, elevii claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep evaluările naționale. Primii care vor susține evaluarea sunt elevii care finisează clasa a II-a.

Evaluările naționale pentru elevii claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a

Elevii claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a au intrat în febra evaluărilor naționale. Începând de astăzi, 9 mai, elevii vor susține evaluarea națională. Cei din clasa a II-a sunt primii care susțin examenul. Elevii din clasa a IV-a vor susţine probele începând din 16 mai, iar cei din clasele a VI-a din 24 mai. Rezultatele de la evaluarea națională nu vor fi trecute în catalog.

Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației, elevii claselor a II-a vor susține marţi proba scrisă la Limba română/ Limba maternă. Miercuri vor avea proba de citit la Limba română/ Limba maternă, iar joi, vor susține ultima probă - la Matematică. Minoritățile naționale vor susține vineri, proba de scris şi citit la Limba română.

În ceea ce privește calendarul evaluării naționale pentru elevii claselor a IV-a, prima probă, cea la Limba română va avea loc pe data de 16 mai, la Matematică pe data de 17 mai, iar următoarea zi, pe 18 mai - la Limba maternă.

În data de 24 mai, elevii claselor a VI-a vor susţine proba la Limbă şi comunicare, iar în 25 mai la Matematică şi Ştiinţe ale Naturii.

”Rezultatele obţinute la evaluările naţionale II, IV, VI nu se afişează, nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Aceste rezultate sunt valorificate la nivelul unităţii de învăţământ prin: elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde aceasta se impune; informarea elevilor şi a părinţilor/a reprezentanţilor legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate şi comunicarea către aceştia, dacă este cazul, a planurilor individualizate de învăţare”, a precizat Ministerul Educaţiei.

Calendarul examenelor de Bacalaureat 2023

Ministerul Educației a publicat în Monitorul Oficial Calendarul examenelor de Bacalaureat încă din 2022. Elevii claselor a XII-a urmează să susțină probele orale și probele scrise în luna iunie 2023.

Calendarul examenelor de Bacalaureat 2023, Sesiunea iunie – iulie 2023

  • 29 mai – 02 iunie 2023: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
  • 2 iunie 2023: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 12 – 14 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 14 – 15 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 14 – 16 iunie 2023: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 19 – 21 iunie 2023: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 26 iunie 2023: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 27 iunie 2023: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 28 iunie 2023: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 29 iunie 2023: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 3 iulie 2023: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12,00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12:00 – 18:00
  • 4 – 6 iulie 2023: Rezolvarea contestațiilor
  • 7 iulie 2023: Afișarea rezultatelor finale.


SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 22 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

37 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9766 RON
-0.00030
USD
USD: 4.5135 RON
-0.00500
GBP
GBP: 5.9447 RON
-0.03140
HUF
HUF: 1.2388 RON
0.00250
BGN
BGN: 2.5445 RON
-0.00020
CHF
CHF: 5.2945 RON
-0.00030
Convertor valutar

Rezultat: ---