Sănătate

Angajații CNAS, în grevă pe termen nedeterminat. Ce salarii au protestatarii

schedule 03 nov. 2023, 07:47

Angajații CNAS, în grevă pe termen nedeterminat. Ce salarii au protestatarii
Foto: Blocul National Sindical/Facebook

Blocaj în sistemul de sănătate. Spitalele și farmaciile ar putea avea probleme de aprovizionare cu medicamente, aparatură și intrumentar medical, după ce angajații de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) din toată țara au intrat joi în grevă pe termen nedeterminat, fiind nemulțumiți de salarii. Dar ce leafă au protestatarii? 

Ce salarii au angajații CNAS, aflați acum în grevă pe termen nedeterminat

Greva angajaţilor de la Casele de Sănătate va provoca probleme mari spitalelor și laboratoarelor de analize, care aşteaptă bani săptămâna viitoare. Chiar și procesarea și plata concediilor medicale sunt în pericol. 

CNAS gestionează un buget de 54 de miliarde de lei, decontează 37.000.000 de consultații în policlinici și 8.000.000 de servicii medicale în spitale. 

„Vor apărea probleme majore în zilele care urmează și, în ceea ce privește funcționarea spitalelor care au nevoie de bani, cineva trebuie să aibă grijă să facă plățile și toate în cel mai scurt timp posibil”, a declarat Dumitru Costin, președinte Blocul Național Sindical.

Liderii de sindicat rămân pe poziții și spun că greva a rămas ultima soluție. În ultimii patru ani, casele de sănătate au rămas fără aproape 1.500 de angajați.

„Nu mai facem faţă din cauza numărului mic de salariaţi. Nu se prezintă nimeni la concursurile de angajare pentru că salariile sunt foarte mici”, a declarat Andrei Nesteriuc, CJAS Suceava.
„Un consilier cu atâta experiență și cu responsabilități sociale foarte mari are același venit salarial net ca un vânzător într-un lanț de supermarket”, adaugă Dumitru Costin, președinte Blocului Național Sindical. 

Protestatarii spun că salariile de la casele de sănătate sunt cuprinse între 3.000 de lei și 5.000 de lei net. Doar cei cu 30 de ani vechime pot ajunge la 6.000 de lei net. Angajații CNAS amenință că nu vor reveni la muncă decât după ce Guvernul le va promite că vor câștiga mai mult. 

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 7 voturi
Nu: 19 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

26 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9764 RON
-0.00050
USD
USD: 4.65 RON
-0.01390
GBP
GBP: 5.818 RON
0.00140
HUF
HUF: 1.2774 RON
-0.00380
BGN
BGN: 2.5444 RON
-0.00030
CHF
CHF: 5.0964 RON
-0.00730
Convertor valutar

Rezultat: ---