Politic

Alegerile din Turcia se complică. Muharrem Ince, unul dintre opozanții lui Erdogan, s-a retras din cursă după apariția unui presupus „sex tape”

schedule 12 mai 2023, 11:13

Alegerile din Turcia se complică. Muharrem Ince, unul dintre opozanții lui Erdogan, s-a retras din cursă după apariția unui presupus „sex tape”
Foto: Muharrem Ince/Youtube

Alegeri Turcia. Muharrem Ince, unul dintre opozanții lui Recep Erdogan, s-a retras din cursa electorală după apariția unui presupus „sex tape”. În sondaje, Ince avea doar 10% din intenția de vot, o cifră care a scăzut chiar și până la 2%. Totuși, se presupunea că el va juca un rol important în cazul în care principalii candidați, Erdogan și Kilicdaroglu, vor intra în turul 2.

Alegeri Turcia: Muharrem Ince s-a retras din cursă

Muharrem Ince, unul dintre candidații cotați cu șanse mici la alegerile prezidențiale de duminică, s-a retras din cursa electorală cu trei zile înainte de scrutin. Este o mișcare uimitoare ce ar putea influența rezultatul celor mai echilibrate alegeri prezidențiale din ultimii ani, căci retragerea sa din cursă ar putea ajuta opoziția care încearcă să îl învingă pe actualul șef de stat, Recep Tayyip Erdogan. 

Retragerea lui Ince vine în urma unui scandal sexual, a transmis The Guardian. Politicianul a spus că imaginile sexuale fapse care circulă pe internet l-au determinat să renunțe. Oficialul s-a plâns spunând că, timp de 45 de zile, a fost calomniat și linșat mediatic, iar autoritățile turce nu au reușit să îi apere reputația.

„Facturi false, videoclipuri false, fotografii false... au luat un videoclip de pe un site porno israelian și mi-au adăugat chipul acolo. Din nefericire, unii oameni din Turcia le-au împărtășit de dragul de a fi în așa-zisa opoziție”, a spus el, conform Mediafax.

Decizia lui Ince, mare impuls pentru Kilicdaroglu, principalul rival al lui Erdogan

Ince a recunoscut că nu a vrut să fie acuzat de alianța partidelor de opoziție că din cauza sa au pierdut alegerile. Specialiștii sunt de părere că decizia lui de a se retrage îi dă un mare imbold lui Kemal Kilicdaroglu, principalul rival lui lui Recep Erdogan. Kilicdaroglu conduce o alianță de șase partide de opoziție, iar cele mai recente sondaje îi acordă 49% din voturi. 

Deși Ince nu are foarte mulți adepți, retragerea sa ar putea fi decisivă în confruntarea electorală. Erdogan conduce țara de peste 20 de ani, iar acum se confruntă cu cele mai echilibrate alegeri. Actualul președinte a fost criticat pentru intervenția în urma cutremurelor din februarie. 

Presa internațională, despre alegerile de duminică din Turcia

„Candidatul moloz”, titrează Der Spiegel cu referire la președintele Erdoğan:

„Unele părți ale Turciei sunt încă distruse, iar frustrarea față de gestionarea proastă a cutremurului de către guvernul Erdoğan este enormă. Furia oamenilor s-ar putea dezlănțui la alegerile de duminică”.

BBC a transmis că turcii sunt într-un moment de cotitură istorică, având de ales între niște candidați care oferă căi radical diferite pentru viitorul țării.

După mai bine de 20 de ani la putere, Recep Tayyip Erdoğan promite o Turcie puternică și multilaterală și crearea a șase milioane de locuri de muncă, acuzând Occidentul că încearcă să îl doboare.

Principalul său rival, Kemal Kılıçdaroğlu, susținut de o opoziție largă, dorește să readucă acest stat membru NATO pe o poziție pro-occidentală și mai democratică.

Președintele își acuză adversarii că sunt „pro-LGBT", în timp ce partidul său cu rădăcini islamiste se poziționează de partea familiei”.

The Conversation notează că: ”politica externă a Turciei ar putea suferi, de asemenea, o schimbare semnificativă dacă opoziția va câștiga.

Relația țării cu Occidentul a avut de suferit sub conducerea lui Erdoğan, procesul de aderare la UE este blocat, tensiunile cu Grecia și Israelul au crescut și conflictul cu forțele kurde susținute de SUA în Siria s-a amplificat.

Relația acum caldă a Turciei cu Rusia a fost, de asemenea, o sursă de îngrijorare în capitalele occidentale. Partidele de opoziție s-au coagulat în mare parte în jurul unei agende pro-occidentale. Acestea s-au angajat să repornească procesul de aderare la UE, să respecte hotărârile CEDO și să renunțe la pozițiile strategice în contradicție cu partenerii lor de alianță din NATO”.

Le Monde comentează că Erdogan este unul dintre puținii șefi de stat din cadrul NATO care nu ia nicio măsură pentru a securiza flancul estic al NATO impotriva amenințărilor Rusiei. El a blocat aderarea Suediei la organizație. Conform oficialilor suedezi, opoziția turcă este, în schimb, pregătită să ratifice extinderea cât mai curând posibil.

„Dacă Erdogan pierde și este de acord să piardă, asta schimbă multe lucruri. Oricare ar fi rezultatul alegerilor, am face bine să relansăm relațiile cu Turcia", afirmă o sursă diplomatică, sperând că UE își va adapta răspunsul în funcție de amploarea „reînnoirii democratice” anunțate de opoziție. 

„Și, totuși, de ce îl iubește UE pe Erdogan?” - este întrebarea din titlul unei analize a Politico.

„Faptul că Erdoğan se află la putere, mai ales că în ultimii ani a luat-o pe o cale din ce în ce mai autoritară, a permis UE să ocolească întrebarea dacă Turcia ar trebui să intre în rândurile sale.
Comportamentul său din ce în ce mai inacceptabil, în condițiile în care și-a închis adversarii politici și a acționat împotriva normelor statului de drept, a oferit UE acoperirea politică pentru a evita problema. O schimbare de regim ar putea modifica însă această dinamică”.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 15 voturi
Nu: 22 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

37 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9759 RON
0.00040
USD
USD: 4.5521 RON
-0.01440
GBP
GBP: 5.9517 RON
-0.01230
HUF
HUF: 1.2425 RON
0.00370
BGN
BGN: 2.5441 RON
0.00020
CHF
CHF: 5.2944 RON
0.00150
Convertor valutar

Rezultat: ---