Protest spontan al angajaților agențiilor pentru IMM-uri
Zeci de funcționari din cele nouă agenții teritoriale sunt nemulțumiți de salariile lunare pe care le au. Aceștia spun că nu au nici 5 mii de lei, iar ei gestionează programe de finanțare de 8 miliarde de lei.
Funcționarii agenției pentru IMM-uri de la Brașov au declanșat un protest spontan și au întrerupt lucrul pentru două ore. Lucrătorii sunt nemulțumiți de salariile pe care le încasează, acestea fiind mai mici decât cele ale colegilor cu același grad profesional, din alte instituții.
„Eu fiind consilier superior gradație cinci am 4.600 de lei salariul net, pe când un coleg de-al meu consilier superior gradație cinci la ANAF are undeva în jur de 7.000 de lei net”, spune Claudia Găitan, consilier Agenția pentru IMM-uri Brașov.
Angajații agenției pentru IMM-uri se ocupă cu gestionarea programelor de finanțare pentru întreprinderile mici și mijlocii: analizează dosarele, virează sumele cuvenite aplicanților și urmăresc modul în care sunt cheltuiți banii. Angajații însă susțin că salariile lor nu reflectă volumul mare de lucru și răspunderea uriașă pe care o au.
Citește și:
Muncitorii străini, greu de adus în România. Care este motivul
Promisiunile PSD-PNL înainte de rocadă
Grevă generală la Casele de Pensii din România. Protestele ar putea duce la un blocaj național
„Numai din 2020 încoace am gestionat și am implementat în piață peste opt miliarde de lei. Am dat societăților comerciale peste opt miliarde de lei pentru niște salarii între 3 și 4 mii de lei”, susține Lavinia Florea, șef serviciu Agenția pentru IMM.
Totodată, veniturile angajaților includ și o indemnizație de masă, dar și un spor pentru condiții vătămatoare de muncă.
„În spate avem pereții plini de igrasie. Sunt o grămadă de calculatoare, imprimante și servere care au un grad ridicat de radiații. Neoanele și corpurile de iluminat sunt neadecvate pentru spațiul în care lucrăm”, a precizat Claudia Găitan, consilier Agenția pentru IMM-uri Brașov.
Angajații solicită ca pe lista de sporuri să fie introduse un spor pentru complexitatea muncii și al doilea pentru confidențialitate.
Citește și:
Pensiile și alocațiile riscă să întârzie chiar în pragul sărbătorilor
Poștașii din România ies în stradă. Aceștia vor protesta în fața sediului Ministerului Cercetării
„Conform legii ar fi 15% din salariul de încadrare. Aceste sporuri știu că sunt atribuite unor colegi din minister”, afirmă Andreea Olteanu, consilier juridic Agenția pentru IMM-uri Brașov.
În România există nouă agenții pentru IMM-uri care sunt subordonate ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. Angajații acestora amenință că vor continua protestele până când când revendicările lor nu vor fi îndeplinite.