Vor începe filmările pentru America Express. Irina Fodor, condusă la aeroport de soțul ei: „Am făcut noapte albă”
În curând, vor începe filmările noului sezon al emisiunii America Express, iar prezentatoarea competiției, Irina Fodor, a fost condusă, seara trecută, la aeroport de către partenerul ei de viață. Cei doi au făcut noapte albă, iar ea nu a plecat înainte de a-i spune câteva cuvinte lui Răzvan Fodor. Iată ce i-a zis!
America Express continuă!
Irina Fodor este și sezonul acesta prezentatoarea emisiunii America Express, ceea ce nu poate fi decât un motiv de bucurie în familia lor, deși toată lumea îi va simți lipsa. Vedeta a plecat deja peste hotare, deoarece în curând vor începe filmările pentru competiția de la Antena 1, iar înainte de a-și lua la revedere de la cei dragi, a făcut noapte albă alături de Răzvan Fodor, după cum chiar el a declarat. Crede că strategia lor a fost bună, pentru că pe lângă faptul că va ajunge acolo obosită ceea ce o va ajuta, având în vedere diferența de fus orar, au mai petrecut și câteva ore în plus unul în compania celuilalt.
„Aseară am făcut noapte albă! Ne-am dat seama că nu avea nici un rost să doarmă nici ea, și nici eu, pentru că am plecat undeva pe la două jumătate, trei, am plecat de acasă și ca să se echilibreze și ea când ajunge acolo, este foarte bine să ajungă obosită, știi... și atunci am tras de noi așa”, a declarat Răzvan Fodor, pentru Antena Stars
Răzvan Fodor a rămas singur acasă, dar a mărturisit într-un interviu acordat în urmă cu scurt timp că deja s-a obișnuit cu aceste lucruri, fiind deja al treilea an în care frumoasa lui soție prezintă America Express, dar în care a fost implicată și în alte proiecte în care a fost necesară deplasarea sa din România.
Citește și:
> Cum se descurcă Răzvan Fodor fără soția sa
> De ce a renunțat Oase la America Express 2024: „Nu m-am certat cu nimeni de la Antena 1”
> Cutremur de 6,6 pe scara Richter în Columbia. Irina Fodor, prinsă în mijlocul acestuia
„Ce să fac, bine na... ca prima zi singur acasă, dar deja mi-a intrat în obișnuință. Sunt în al treilea an, ca să zic așa. Am stat aproape un an departe unul de celălalt și am făcut calculul acesta în mașină, în drumul de întoarcere spre casă. Ea a fost trei sezoane, eu am fost un sezon și am stat până la final, deci două luni. După aceea, ea a fost la Chefi fără limite, când s-a filmat în Grecia, un proiect tot de două luni, eu de două ori câte trei săptămâni pe la Bacău. Aia nu se pune, dar totuși am stat departe de casă”, a mai zis el.
Cel mai probabil, sezonul acesta va veni și el la pachet cu tot felul de întâmplări frumoase, despre care va povesti toată viața și pe care nu le va mai trăi vreodată. Întrebat dacă soția lui i-a dat sfaturi înainte să plece, el a zis că nu, dar că are anumite lucruri pe care trebuie să le facă în absența sa, iar dacă nu le face față vor rămâne nerezolvate, până când se va întoarce, nimic nefiind urgent.
Citește și:
> Laura Giurcanu și Sânziana Negru, pregătite pentru America Express
> Andreea Bălan, acuzată că fură și trișează din nou
> Iulia Albu și iubitul ei, concurenți în America Express 2024: „Nu sunt pregătită”
„Nu, măi, noi suntem oameni mari, adică, nu are ce sfaturi să-mi dea. Eu am niște atribuții pe care le fac eu, unele lucruri le face ea și acum fac și eu din treburile ei atât cât pot, restul le lăsăm pentru când se întoarce, deci nu arde nimic. Trebuie să mă ocup de copil, dar sunt eu acum un pic prins, că am și ceva proiecte, am și ceva de filmat, dar le descurc, sunt băiat mare”, a mai povestit Răzvan Fodor.
Concurenții sunt și ei pregătiți să plece pe „Drumul Soarelui”, iar echipele noului sezon sunt formate din: Alexia Eram și Aris, George Tănase și Ionuț Rusu, Romică Țociu și fiul lui, Cătălin, Iulia Albu și iubitul ei, Mike, Giulia Anghelescu și Vlad Huidu, Cleopatra Stratan și Edward Sanda, Iuliana Pepene, și Sonia Simionov, Sânziana Negru și Laura Giurcanu, dar și Ada Galeș și mama ei, Antoneta Galeș.
Diana Oprișan
Redactor
Am studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA. Am o experiență în domeniu de peste patru ani și am lucrat pentru publicații precum ZU TV și Spynews.ro, unde am scris în mare parte parte știri din domenii precum showbiz, social, dar și lifestyle. De asemenea, m-am ocupat și de administrarea paginilor de Facebook ale mai multor branduri.