Test drive Toyota Corolla Cross
Ce faci atunci când cel mai popular produs al tău devine, ușor, ușor, nepopular? Departe de mine să spun că Toyota Corolla este irelevant în gama producătorului japonez, dar vânzările au fost pe trend descrescător în ultimii ani.
De ce? Simplu: mania SUV-urilor a preluat controlul. Toată lumea vrea așa ceva, iar în cazul Toyota, deși aveau deja un model în segmentul C, adică C-HR, se pare că mai era nevoie de încă unul, cu mai mult spațiu și cu un design care se adresează unei mase mari de oameni.
Așa a apărut Corolla Cross, un model complet nou, construit pe aceeași platformă cu fratele C-HR, dar care vine cu ceva mai mult spațiu și tehnologie nouă sub capotă.
Citește continuarea pe Automarket.ro.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.