Smiley și-a pus fanii pe gânduri. Ce a declarat înainte de a pleca în luna de miere: „Mai apare un copil”
Smiley și Gina Pistol au avut parte de o nuntă de vis, la care au luat parte în jur de 300 de persoane care s-au distrat de minune și care și-au făcut amintiri frumoase alături de miri. În ziua marelui eveniment, au dat un interviu sincer în care au dezvăluit unde vor petrece luna de miere și nu numai.
Cum și-a pus Smiley fanii pe gânduri
Nunta lui Smiley și a Ginei Pistol a fost principalul subiect de discuție, la finalul săptămânii, în lumea mondenă. Evenimentul a ieșit ca la carte, iar mirii au ținut pe toată lumea la curent cu tot ceea ce s-a întâmplat în ziua cea mare, acordând chiar și un interviu între cununia religioasă și petrecere, timp în care au răspuns la tot felul de întrebări legate de nuntă, dar și de planurile de viitor pe care le au, reușind în același timp să își pună fanii pe gânduri.
Ei bine, una dintre întrebările pe care le-au primit a fost legată de luna de miere, pe care cei doi soți au ales să o petreacă în sudul Franței, un loc frumos și special pentru ei. Smiley a simțit mereu că ea este persoana potrivită pentru el, iar în interviul respectiv a făcut câteva declarații care au reușit să emoționeze pe toată lumea. Cântărețul a mărturisit că își dorește o viață de vis alături de partenera sa, până la adânci bătrâneți, dar și că dacă ar mai apărea un copil în viața lor, l-ar primi cu brațele deschise.
Citește și:
> Mama lui Smiley, despre relația pe care o are cu nora sa. Ce a declarat despre Gina Pistol
> Gina Pistol nu a respectat tradiția. De ce nu s-a furat mireasa la nuntă
> Gina Pistol și Smiley, pregătiri pentru căsătorie: „De când îmi organizez nunta simt că..”
„Plecăm în luna de miere peste o săptămână, în sudul Franței. Ne dorim să avem o lună – deși nu e chiar o lună – de miere frumoasă, să ne întoarcem și să avem o vară frumoasă, apoi o viață senzațională, să ne facem amintiri frumoase împreună, să îmbătrânim frumos împreună, să ne înțelegem bine, să ne susținem unul pe celălalt. Să ajutăm fata să facă tot ceea ce își dorește și dacă mai apare un copil îl primim cu brațele deschise și cu toată dragostea”, a declarat Smiley, potrivit celor de la cancan.ro.
Așadar, cei doi soți nu ar respinde ideea de a deveni din nou părinți, iar în zilele următoare au zis că vor lua pauză de la tot ceea ce înseamnă activitatea lor din mediul online, deoarece își doresc foarte tare să se recupereze, să fie unul alături de celălalt cu adevărat în luna de miere, iar din când în când câteva zile de liniște îi ajută din toate punctele de vedere.
Citește și:
> Cum arată cerceii pe care Gina Pistol îi poartă în ziua nunții
> Smiley, despre meniul de la nuntă. Ce nu va lipsi sub nicio formă de pe mesele invitaților
> Gina Pistol, despre depresia postnatală. Rolul de mamă nu este unul ușor
”Noua familie Maria intră într-o pauză vocală și de social media câteva zile pentru refacere! Scuzați liniștea, vă rugăm, dar face bine din când în când.”, a scris artistul, în mediul online.
Diana Oprișan
Redactor
Am studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA. Am o experiență în domeniu de peste patru ani și am lucrat pentru publicații precum ZU TV și Spynews.ro, unde am scris în mare parte parte știri din domenii precum showbiz, social, dar și lifestyle. De asemenea, m-am ocupat și de administrarea paginilor de Facebook ale mai multor branduri.