România aşteaptă planul Ucrainei cu privire la controlul exportului de cereale. Comisia Europeană a ridicat restricțiile
Este ultima zi în care România așteaptă să primească din partea Ucrainei un plan de acțiune cu privire la controlul exportului de cereale, după ce Comisia Europeană a ridicat, vineri, restricțiile.
Ultima zi în care România aşteaptă planul Ucrainei cu privire la controlul exportului de cereale
UPDATE 12.00: Guvernul ia în calcul prelungirea cu o lună a interdicţiei importului de cereale din Ucraina, dar va discuta totul în prealabil cu Bruxelles-ul şi nu va proceda precum Polonia, Ungaria şi Slovacia.
Planul autorităților ucrainene pentru controlul exporturilor ar trebui să ajungă până luni seară. Restricția a fost impusă în luna mai și nu a fost prelungită, iar autoritățile noastre și-au exprimat, la nivel guvernamental, dezamăgirea asupra acestui fapt.
Ţări precum Polonia, Slovacia, Ungaria au anunţat că, în mod unilateral, vor prelungi aceste restricţii pentru cerealele ucrainene.
„Datorită activității Platformei de coordonare și a măsurilor temporare introduse la 2 mai 2023 au dispărut denaturările pieței în cele 5 state membre care se învecinează cu Ucraina”, a transmis CE într-un comunicat.
CE ridică restricțiile impuse importurilor de cereale ucrainene
Comisia a fost de acord ca măsurile să nu fie prelungite, în vreme ce Ucraina a fost de acord să introducă orice măsuri legale în termen de 30 de zile pentru a evita o supraofertă.
Citește și:
> Premierul Nicolae Ciucă, mesaj pentru profesorii care continuă greva
> Ce variante ia în calcul Guvernul pentru a ieftini alimentele de bază
Restricțiile impuse de Uniunea Europeană în luna mai au permis Poloniei, Bulgariei, Ungariei, României și Slovaciei să interzică vânzările interne de grâu, porumb, rapiță și semințe de floarea-soarelui ucrainene. În același timp, a fost permis tranzitul acestor încărcături pentru export în altă parte.
Comisia Europeană a anunțat vineri că nu va prelungi interdicția privind importurile de cereale ucrainene în cele cinci țări vecine ale Ucrainei din UE.
Fermierii din cele cinci țări s-au plâns de o supraofertă de produse care le impactează prețurile interne și îi duce spre faliment. Aceste teritorii au făcut presiuni pentru o prelungire a interdicției, care expiră în 15 septembrie.
Anterior, Polonia, Ungaria, Slovacia, Bulgaria și România au transmis că ar putea prelungi restricțiile în mod unilateral, în timp ce Bulgaria a votat joi pentru eliminarea restricțiilor.
Citește și:
> De azi se aplică „marea ieftinire” de câțiva lei. Cât vor costa 10 ouă și un kg de brânză
> Profesorii și Guvernul față în față, duminică. Ce miniștri vor participa la negocieri
Peste 60% din fluxurile alternative trec prin România, în principal prin Delta Dunării, iar fermierii români au amenințat că vor intra în grevă dacă interdicția nu va fi prelungită.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.