Radu Beligan, un maestru al teatrului românesc. Care a fost ultima piesă în care a jucat

Radu Beligan a fost un maestru al teatrului românesc, declarat ca fiind cel mai longeviv actor. Acesta a văzut lumina zilei pe data de 14 decembrie 1918, în Galbeni (Filipești), Bacău. A fost un urmaș al unuia dintre frații lui Ion Creangă, a făcut liceul în orașul natal, după care a decis să urmeze studiile în cadrul Facultății de Drept şi Filosofie a Universităţii Bucureşti. A devenit studentul Luciei Sturdza Bulandra, doi ani mai târziu, la Academia Regală de Muzică şi Artă Dramatică, pe care nu a reușit să o termine.

 Radu Beligan, viața și opera

Și-a făcut debutul pe scena teatrului Regina Maria, în spectacolul ”Crimă şi pedeapsă”, de Gaston Bary, după Fiodor Mihailovici Dostoievski, în regia lui Mihai Zirra. Radu Beligan a fost, de asemenea, profesor la Institutul de Teatru și Film., dar și deputat în Marea Adunare Națională.A mai fost membru al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, ăntre anii1969 – 1989, iar în perioada1961 și 1969, regretatul actor a fost director al Teatrului de Comedie din București, obținân după toate acestea funcţia de director al Teatrului Național din București.

”Eu m-am născut într-o familie modestă, cu patru copii. Tatăl meu, un actor cu mai puţin noroc decât mine, şi-a încheiat prematur viaţa teatrală în urma unui diferend avut cu Mihail Sadoveanu. Mama era casnică, ţinea din toate punctele de vedere casa singură; până şi hainele de pe noi erau croite şi cusute de ea. În plus, ştiind foarte bine limba franceză ne-a învăţat şi pe noi. Eu am fost favorizat pentru că şi-au dat seama că îmi place cartea. Părinţii mei au investit tot ce puteau, ca să ajung undeva departe.”, a declarat Radu Beligan, la Antena 3.

Cele mai importante roluri le-a interpretat pe scena Teatrului Național din București:

• Agamiță Dandanache – în „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, în anul 1948
• Rică Venturiano – „O noapte furtunoasă” de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, în 1949
• Tuzenbach – „Trei surori” de A.P. Cehov, regia Moni Ghelerter, în anul 1950
• Catindatul – „D`ale carnavalului” de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, în 1951
• Dr. Smil – în „Apus de soare”, de Barbu Ștefănescu Delavrancea, regia Marietta Sadova, Mihail Zirra, în anii 1956 și 1973
• Profesorul – în „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, regia Sică Alexandrescu, în 1956
• Bătrânul - „Cotletele" de Bertrand Blier, regia Gelu Colceag, 1998
• Romulus - „Romulus cel Mare" de Friedrich Dürrenmatt, regia Sanda Manu, 1977
• Mel - „Prizonierul din Manhattan" de Neil Simon, regia Mihai Berechet, 1973
• Iacob Bardin - „Dușmanii" de Maxim Gorki, regia Alexandru Finți, 1958
• Horace, Frederic - „Invitație la castel" de Jean Anouilh, regia Sică Alexandrescu, 1958
• Poludin - „O chestiune personală" de Alexandr Stein, regia Sică Alexandrescu, 1955
• Romeo - „Romeo și Julieta, actul 6", „Între filologi", „Cine răspunde?" de D.D. Pătrășcanu, regia N.Gh. Kirilov, 1945 etc.

Sursa foto (c): Catalin Maruta/YouTube

”Eu am trăit pentru meseria mea și asta mi-a afectat de multe ori viața personală. Copiii mei ar putea să îmi reproșeze că, de multe ori, n-am fost alături de ei pentru că eram prea mult absorbit de munca aceasta. Am pus întotdeauna teatrul pe primul plan. Nu am fost cel mai bun soț și nici cel mai bun tată din lume. Totuși, cred că moștenirea spirituală pe care le-o las lor, și publicului, mă spală de aceste păcate. (...) În ciuda taxelor destul de mari, tata m-a dus la un examen la Negruzzi, liceul din Moldova. Mi-aduc aminte ca şi când ar fi fost ieri. La sfârşitul examenului de intrare a apărut o doamnă cu o listă pe care a citit-o şi i-a invitat pe cei admişi să vină să plătească taxa de intrare. Eu eram entuziasmat, dar tata, săracul, s-a îngălbenit! Nu avea decât nouă lei în buzunar. Mi-a zis: „stai puţin! Ai răbdare! Deocamdată să mâncăm ceva.“ Cu cei nouă lei, tata a luat o jumătate de pâine şi un kilogram de prune pe care le-am mâncat pe iarbă în grădina Copou. Am fost sărac. Am avut o şansă extraordinară şi am înţeles că numai prin muncă pot schimba ceva în viaţa mea. Mi-am dorit, şi am reuşit, când am ajuns la rândul meu cap de familie, să le pot să ofer copiilor mei ceea ce n-a putut săracul tata să îmi dea. Deşi el, săracul, mi-a oferit tot ce-am vrut.”, a mai spus marele actor.

Radu Beligan a reușit să devină membru de Onoare al Academiei Române, fiind decorat și cu Ordinul Drapelul Iugoslav cu steaua de aur și colan şi cu Ordinul Serviciul Credincios „Mare Ofițer” al României. Marelui actor i s-a oferit și titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă” și, nu în ultimul rând, titlul de Artist al Poporului, în 1962, dar și Ordinul Meritul Cultural clasa I, în 1967, „pentru activitate îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice”.

A fost căsătorit de trei ori și a devenit tată de patru ori. A fost împreună cu actrița Nineta Gusti timp de 15 ani, aceștia neavând niciun copil. După moartea acesteia, el s-a recăsătorit cu Dana Crivăț, care i-a dăruit o fată pe nume Anamaria, care s-a stabilit în Australia. Marica Beligan, ultima sa soție, i-a dăruit pe Lamia, Raluca si Alexandru, femeia murind de cancer în februarie, 1993.

“Tatăl meu a acceptat să facă parte din Comitetul Central, dar el nu făcea parte activ din viaţa politică. Mergea când şi când la şedinţe şi se folosea de poziţia asta ca să ajute teatrul şi oamenii. Ştiu foarte mulţi oameni pe care i-a ajutat. Nu ştiu să fi făcut rău cuiva. El nu era un om politic, era un artist care, făcând parte din Comitetul Central, avea nişte avantaje. Puteam, de pildă, să facem comandă la nu -ştiu-ce nes. Lucruri minore. Pe de altă parte, tata avea autoritatea de a permite să fie jucate nişte piese care în mod normal nu s-ar fi jucat. Şi erau piese deloc comode pentru regimul de-atunci”, a declarat Lamia Beligan, pentru “Weekend Adevărul”.

Sursa foto (c): arhiva TVR/YouTube

Marele actor a urcat pe scenă pentru ultima dată în martie 2016, unde a jucat în piesa "Nemuritorul". Mai apoi, toate spectacolele pe care urma să le aibă i-au fost anulate din pricina problemelor de sănătate cu care se confrunta. Și-a iubit atât de mult meseria, încât și-a dedicat toată viața muncii sale, simțindu-se dator pentru talentul pe care a avut norocul de a-l avea de la Dumnezeu.

”Dacă Dumnezeu ţi-a dat un dar, eşti obligat să răspunzi acestui dar. Este profund condamnabil să laşi o vocaţie în paragină, să nu-i dai prilejul să se împlinească. Sau măcar să se verifice într-un fel. Sunt convins că în faţa instanţelor artistice şi ale conştiinţelor eşti condamnabil dacă deturnezi un talent din drumul lui sau dacă nu îi dai un prilej să se afirme într-un fel.”, spunea el, pentru sursa citată anterior.

Radu Beligan a decedat la vârsta de 97 de ani, pe 20 iulie 2016, în București, iar în ultimii săi ani de viață s-a bucurat de un succes uriaș.