Special Proiecte Speciale

Vasilica Tastaman, femeia fatală a anilor '70. A murit înainte să urce pe scenă

schedule 29 nov. 2023, 10:30

Actrița de comedie Vasilica Tastaman s-a născut la 6 octombrie 1933, la Brăila. A debutat în 1949, la vârsta de 16 ani, pe scena teatrului din orașul natal, apoi totul în viața profesională a curs lin. Talentată și frumoasă, recunoscută de mulți drept femeia fatală a anilor '70, a atras cu mare ușurință spectatorii în sălile de spectacole, dar și bărbații în viața sa. Dar pe cât a fost de admirată, pe atât a fost de controversată. Actrița a fost căsătorită de două ori și a avut mai multe derapaje erotice. Și destinul parcă i s-a încheiat brusc; la fel și cariera. După 20 de ani petrecuți în Suedia, Vasilica Tastaman s-a întors în țară și, în clipa în care s-a decis să revină pe scenă, repetând o piesă de teatru, a plecat dintre noi cu puțin timp înainte de premieră. 

Vasilica Tastaman, actrița orfana, fără studii, care a fermecat publicul. Era considerată femeia fatală a anilor '70

Frumoasă, cu o voce inconfundabilă și un farmec aparte, fără studii de teatru și film, a ajuns să joace alături de actorii din Generația de Aur. Până să atingă gloria, a avut o viață grea, la 14 ani rămânând fără tată. Din acest motiv nu a reușit să își desăvârșească studiile de actorie. 

„Probabil că pasiunea mea de spectatoare i-a impresionat, promiţîndu-mi primul rol de copil ce se va ivi într-o piesă. Aveam 12 ani ! Şi într-adevăr, repertoriul cuprindea destule texte cu fetiţe obraznice şi copii orfani. Într-o zi, în mahalaua mea a apărut o doamn care căuta copilul-actor. Astfel am fost depistată, astfel  mi s-a hotărît destinul”, povestea în Revista Teatrul din 1972. 

În drumul ei spre teatru a ajutat-o Elvita Petreanu, soția lui Ion Aurel Manolescu, nepotul poetului Ion Manolescu, care i-a dat lecții de dicție și i-a arătat cum să meargă și să se comporte pe scenă. La 18 ani, era deja actriță la Teatrul Giulești. 

Marea sa șansă în această lume s-a numit Lucia Sturdza Bulandra, care a văzut-o jucând pe Lipscani, în sala Rapsodia. „După un spectacol, ușa cabinei mele s-a dat la perete și am auzit un glas puternic: «Unde-i aia mică?» Era doamna Bulandra, care mi-a pus o mână pe umăr și mi-a spus: «Ești actrița mea». Și a plecat. Ulterior, Vasilica Tastaman începe să joace pe scena Teatrului Municipal, actualul “Bulandra”, iar din 1961, pe scena nou-înființatului Teatru de Comedie. În film, debutează în 1958, în “D-ale carnavalului”, cu rolul Didina Mazu. 

„Aș spune, fără ezitare că, dacă există un talent, el se cheamă Vasilica Tastaman. Nu avea nici un fel de studiu, dar ce studiu îi mai trebuia? Ea pe scenă trăia, nu spunea nimic altceva. Era bijuterie. Eu n-am ce să povestesc despre Vasilica, ea însăși este o poveste. O mare minune pe care am întâlnit-o în viața mea”, o descria regretatul Radu Beligan. 

Dragostea în timpul căsniciei/Idila cu Dan Tufaru

Actrița fost căsătorită cu fostul antrenor de fotbal de la clubul Steaua Emerich Jenei. Rodul iubirii lor se numește Călin. „În afară de teatru, iubesc mult automobilismul și teatrul de păpuși. Dacă nu făceam teatru, aș fi devenit o mamă cu mulți copii, mulți...șapte, opt”, a povestit actrița.

Vasilica Tastaman a divorțat de Emerich Jenei, timp în care Dan Tufaru s-a despărțit de Anda Călugăreanu. Colegul ei, actorul Vladimir Găitan, își amintește de povestea fulgerătoare de iubire dintre Vasilica Tastaman și Dan Tufaru: „Eram la Moscova cu ei. Acolo s-a produs un foc voltaic, acolo s-a îndragostit Dan de Vasilica. A fost dureros mai apoi, pentru că Dan era căsătorit cu Anda Calugareanu…”

Mariajul lor a durat mai puțin de un deceniu și a fost unul cu năbădăi, Vasilica Tastaman având câteva derapaje erotice, iar Dan Tufaru apucându-se serios de băutură. Totuși, s-au iubit mult, au susținut toți cei care i-au cunoscut. Și faptul că cei doi au murit la scurtă vreme unul după celălelt a fost interpretat ca un semn. 

Plecarea din România și revenirea

După o carieră fabuloasă în România, în 1981 a plecat în Suedia, împreuna cu fiul său, şi s-a întors după douazeci de ani. A jucat și peste hotare, pe scena teatrului „Malmö”, însă fără succesul din țara natală. 

„Eu aveam o bună şi dragă prietenă, fostă colegă la Teatrul de Comedie, Mihaela Buta, care era plecată în Suedia de mai demult. Ea mă tot chemă în vizită. Eu fusesem în turneu în Scandinavia în '73 şi '75, aşa că nu eram foarte curioasă, însă i-am spus că vin, dacă-mi dau voie autorităţile să-mi iau şi copilul. Băiatul meu mă tot rugă de ceva vreme să-l duc şi pe el în străinătate, să vadă şi el lumea”, povestea actrița.

La întoarcerea în România, în 2003, avea în plan să revină în spectacolele de la Teatrul de Comedie. Chiar repeta pentru piesa „Audiția”, dar destinul a avut alte planuri. O digestivă i-a curmat visul de a fi din nou pe scena românească.  A fost înmormântată în oraşul Oradea, acolo unde locuieşte fiul său. În Brăila natală, o stradă îi poartă numele.

SONDAJ

Folosiți variantele de round-up și cashback ca să economisiți bani?

Da: 12 voturi
Nu: 20 voturi
Trebuie sa alegeti minum un raspuns!
Trebuie sa alegeti un raspuns!
Camp obligatoriu!

32 useri au trimis feedback

EUR
EUR: 4.9772 RON
-0.00060
USD
USD: 4.606 RON
0.02300
GBP
GBP: 5.8891 RON
0.01400
HUF
HUF: 1.2571 RON
0.00410
BGN
BGN: 2.5448 RON
-0.00030
CHF
CHF: 5.1441 RON
0.01780
Convertor valutar

Rezultat: ---