Proiect de lege: vouchere de vacanță la privat. Impactul pe care îl va avea asupra unor sectoare ale economiei
Președintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a declarat că proiectul de lege privind acordarea de vouchere de vacanță angajaților din mediul privat ar avea un impact pozitiv asupra unor sectoare ale economiei: elimină inechitarea, încurajează încheierea de contracte de muncă și impulsionează sectoare importante din economie, cum ar fi turismul și HoReCa, dar și alte industrii conexe. „Se vor crea între 150.000 şi 200.000 noi locuri de muncă”, a afirmat oficialul.
Impactul pe care actul normativ privind voucherele de vacanță la privat îl va avea asupra unor sectoare ale economiei
Comisia pentru antreprenoriat şi turism din Senat a iniţiat consultări cu mediul de afaceri şi operatorii din turism pe tema acordării voucherelor de vacanţă în mediul privat. Proiectul de lege, aflat în curs de adoptare, completează legislația și stimulează acordarea voucherelor de vacanță în mediul privat, în valoare de 1.450 de lei/angajat/an.
La o astfel de consultare, desfăşurată la invitaţia Prefecturii Argeş, în prezenţa preşedintelui interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a preşedintelui Comisiei pentru antreprenoriat şi Turism, Eugen Ţapu Nazare, şi a senatorului Vlad Mircea Pufu, membru în aceeaşi comisie, au participat peste 50 de reprezentanţi ai sistemului privat din judeţul Argeş.
Citește și:
> Pachetul de taxe și impozite, blocat. Zegrean, despre contestația la CCR a măsurilor fiscale
> Ancheta UE asupra TikTok Lite și sănătatea mintală
> Mai puțini bani pentru românii de la stat. Guvernul va tăia din sporurile bugetarilor
Oficialii au arătat că vor să aibă o formă finală care să sprijine si angajatorii, și angajații. O altă concluzie după dezbateri este că viitorul act normativ trebuie să reglementeze clar modul de acordarea și de deducere a acestor cheltuieli, așa încât mediul de afaceri să fie stimulat să aplice prevederile acestuia.
„Există studii, unul fiind elaborat de trei profesori ai Academiei de Studii Economice, care ne arată că la 1 leu investit într-un voucher de vacanţă se întorc în bugetul de stat 1,2 lei şi că, prin efectul acestei legi, se vor crea între 150.000 şi 200.000 de locuri de muncă noi şi că, pentru 1 leu infuzat în piaţă, printr-un voucher, valoarea nominală în PIB este de 1,51 lei”, a declarat Eugen Ţapu Nazare, preşedintele Comisiei pentru antreprenoriat şi turism.
Efecte
La rândul său, Alina Gorghiu a subliniat impactul pe care actul normativ îl va avea asupra unor sectoare ale economiei. „Această lege este necesară şi are multe beneficii: se elimină inechitatea între salariaţii din sistemul public şi cei peste 4,2 milioane de salariaţi din sistemul privat; se încurajează încheierea de contracte de muncă şi reduce presiunea fiscală, în condiţiile în care la noi costul fiscal pe angajat este de peste 40%, cel mai ridicat din UE; cel puţin două treimi din valoarea acestor vouchere se vor întoarce în economie; se impulsionează sectoare importante din economie, turismul şi HoReCa, dar şi alte industrii conexe”, a afirmat Gorghiu.
Citește și:
> Proiect de lege: Alocațiile pentru copii, plătite din prima zi de viață
> Proiect de lege: Angajații în concediu medical, verificați acasă de poliție
„Sunt un susţinător al acestei legi pentru că eu cred că rezolvă o mare nedreptate, aceste discriminări care se fac între salariaţii de la stat şi cei de la privat... În al doilea rând, vine în completarea altor acte normative şi proiecte care stimulează creşterea turismului intern.
Vorbim despre 100 de miliarde de euro care vor fi investiţi, în perioada următoare, în turism, prin PNRR, din fondurile de coeziune şi prin programul de politici agricole comune. Pentru că obiectivul este ca, în următorii câţiva ani, turismul românesc să susţină 10% din PIB-ul României”, a spus, la rândul său, senatorul Vlad Mircea Pufu.
Documentul a primit aviz favorabil de la Consiliul Economic și Social și, conform declarațiilor liderilor politici, are susținerea tuturor formațiunilor care formează coaliția majoritară în Parlament.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.