Mădălina Crețan, dezvăluiri cutremurătoare. Ce s-a întâmplat o zi înainte de moartea lui Nosfe: „Îmi amintesc foarte bine”
Mădălina Crețan și-a deschis inima, în urmă cu doar câteva zile, în fața lui Mihai Ghiță și a purtat o discuție cu acesta despre mai multe aspecte din viața sa, dar și despre regretatul ei soț. La un moment dat, a povestit și cum a fost ziua de dinaintea morții lui Nosfe.
Mădălina Crețan, despre ultimele ore din viața lui Nosfe
Mădălina Crețan a acceptat să fie prezentă în emisiunea pe care o moderează Mihai Ghiță și a vorbit despre pierderea soțului ei, despre felul în care ea și fiica ei au reușit să rămână puternice, dar și despre multe alte lucruri care i-au legat și care îi vor uni pe veci. Moderatorul a încercat, într-o oarecare măsură, să o cunoască și pe ea ca persoană, au vorbit și despre povestea lor de iubire, despre modul în care s-au cunoscut, dar și despre nunta acestora.
Mai mult de atât, la un moment dat, a fost întrebată dacă își amintește cum a fost ziua de dinaintea tragediei, iar soția regretatului artist a precizat, încă de la bun început, că și-o amintește perfect. Au trecut nouă luni de când îndrăgitul artist și-a dat ultima suflare, iar Mădălina Crețan a încercat să se ocupe de proiectele lui, să lanseze piesele pe care fanii nu au apucat niciodată să le asculte, dar și să fie alături de fiica lor care, în primă fază, nega orice amintire pe care o avea cu tatăl ei.
Citește și:
> Mădălina Crețan, dezvăluiri cutremurătoare la șapte luni de la moartea lui Nosfe
> Cum a fost anul 2023 pentru Mădălina Crețan
> Au trecut aproape nouă luni de la moartea lui Nosfe. Declarațiile Mădălinei Crețan
În ceea ce privește ziua de dinaintea morții lui Nosfe, ea a mărturisit că au făcut câteva lucruri împreună, au mâncat, au gătit și au stat la masă toți trei. Se pare că nici măcar nu a avut timp să odihnească, pentru că avusese un alt concert sau fusese la studio. A fost o zi normală pentru ei și nici măcar nu bănuiau ce avea să se întâmple și cum viața Mădălinei Crețan se va schimba în doar câteva ore. Înainte de concertul, în urma căruia artistul și-a pierdut viața, au primit un semn pe care nu l-au luat în seamă, după cum chiar ea a mărturisit. Acum, la nouă luni distanță de atunci, ea învață să trăiască zilnic cu durerea și să fie o femeie puternică pentru Iris.
„Da, îmi amintesc foarte bine. Cu o zi înainte am fost acasă toată ziua, am făcut de mâncare, am făcut macaroanele cu brânză, am mâncat toți 3, eram eu cu el și cu Iris, el era foarte obosit, pentru că o seară înainte avusese un alt concert sau fusese la studio toată noaptea, nu-mi mai amintesc exact, nu a reușit să se odihnească, dar a fost o zi de sâmbătă foarte normală pentru noi, n-a fost nimic diferit sau special.
Pe la 6-7 cred, înainte să plecăm la concert, a fost să o ia pe mătușa lui, care s-a mutat recent de la Galați la Balotești, ca să stea cu Iris cât suntem noi plecați la concert, am mers la concert adică nu, mna... singurul lucru care s-a întâmplat diferit sau ieșit din comun a fost că mașina cu care trebuia să plecăm, una dintre mașinile noastre, cu care eu mersesem în ziua aia avea pană și n-am înțeles de ce și de unde, eu m-am ciumărât cumva, nu știu dacă a fost neapărat o premoniție sau m-am supărat că ni se întâmplă încă un lucru negativ, pentru că am avut o serie de lucruri, întâmplări din astea neplăcute și el m-a certat și mi-a zis <<Hai dă-o naiba de mașină, nu mai fii și tu așa, că nu toate lucrurile care ni se întâmplă sunt semne, e o pană, n-are nimic>> și atunci am zis da, bine, e o pană.”, a declarat Mădălina Crețan, pentru ”În oglindă”.
Diana Oprișan
Redactor
Am studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA. Am o experiență în domeniu de peste patru ani și am lucrat pentru publicații precum ZU TV și Spynews.ro, unde am scris în mare parte parte știri din domenii precum showbiz, social, dar și lifestyle. De asemenea, m-am ocupat și de administrarea paginilor de Facebook ale mai multor branduri.