Lora, la trei ani de la pierderea mamei sale. Artista, mărturisiri dureroase: „Nu treci niciodată peste asta”
Lora a dat câteva declarații dureroase, la trei ani de la pierderea mamei sale cu care a avut o relație specială și de care a fost alături până în momentul în care și-a dat ultima suflare. Artista nu poate trece peste durerea aceasta. Ce a declarat partenera de viață a lui Ionuț Ghenu!
Lora, declarații la trei ani de la pierderea mamei sale
Lora a fost prezentă, cu o seară în urmă, la un eveniment monden din Capitală alături de alte persoane publice de la noi din țară, iar în cadrul acestuia a dat un interviu în care a vorbit despre drama vieții sale. Cea mai mai durere pe care o poartă chiar și acum în suflet este legată de pierderea mamei sale, de acum trei ani. Femeia s-a stins, din cauza unor probleme de sănătate, iar fiica ei i-a fost alături până când și-a dat ultima suflare.
Femeia care a adus-o pe lume a fost un model pentru ea. A învățat foarte multe lucruri de la ea, iar relația lor era una foarte bună, drept dovadă îi duce dorul în fiecare zi, fiind de părere că peste o pierdere atât de mare precum cea pe care a suferit-o ea nu se poate trece niciodată. La vremea aceea, ea a simțit nevoia să stea departe de agitația din București, a plecat în Bali alături de partenerul ei de viață, unde au și rămas blocați timp de jumătate de an din cauza pandemiei de coronavirus. S-a îndrăgostit de locurile în care a mers, iar acum merge regulat în Bali, pentru a se deconecta de lumea în care trăim și pentru a-și încărca bateriile.
Citește și:
> De ce nu a rămas însărcinată Lora până la vârsta de 41 de ani. Declarațiile artistei
> Lora, noi declarații despre nunta cu Ionuț Ghenu: „Mă tem că se vor supăra niște oameni”
> Daniel Pavel, listă cu posibili concurenți la Survivor 2024
Revenind la declarațiile pe care le-a dat recent despre mama sa, Lora a afirmat că mama ei a decedat din cauza cancerului la sân, fiind de părere că nu există timp care să poată diminua suferința și nici dorul de aceasta. S-a simțit neputincioasă în fața unei asemenea boli cu care a dus o luptă nedreaptă și de lungă durată. La final, le-a dat un sfat tuturor femeilor și anume să meargă la medic din timp și să își facă toate analizele necesare, fiind din punctul ei de vedere un lucru foarte important care face diferența între viață și moarte.
„Mama mea a murit de cancer la sân. Nu treci niciodată peste asta! Nu există timp care să poată să diminueze suferința și, mai ales, dorul care te macină pe interior. Te încearcă un sentiment de neputință în fața unei astfel de boli. Pur și simplu, nu poți face nimic! A fost o luptă lungă, nedreaptă cu cancerul. Le dau un sfat tututor femeilor să meargă din timp la medic, ca să-și facă analizele! E foarte important să înțelegeți cuvântul acesta: prevenție! F ace diferența între viață și moarte”, a declarat Lora, pentru click.ro.