Locul secret din România în care au murit mulți oameni. Aici era ascunsă o închisoare în trecut

18 oct. 2023, 08:56
Foto: Shutterstock
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

România are de toate. Peisaje care se schimbă la fiecare 90 de kilometri, dar și locuri pline de însemnătate și istorie. Printre acestea se numără și o cetate care ascunde un trecut sumbru. Astăzi, este vizitată de sute de turiști, însă puțini știu că, dincolo de frumusețea deosebită, acest loc a fost cândva o închisoare în care mulți oameni au murit. 

Cetatea Făgăraș, un trecut sângeros. A fost o închisoare în care au murit mulți oameni

„Morți sfinți în temniți şi prigoane,

Morți sfinți în lupte şi furtuni,

Noi ne-am făcut din voi icoane

Şi vă purtăm pe frunți cununi.

Nu plângem lacrimă de sânge,

Ci ne mândrim cu-atâți eroi.

Nu, neamul nostru nu vă plânge,

Ci se cuminecă prin voi”, stă scris la intrarea în Cetatea Făgăraş.

Este o strofă din poezia „Imn Morţilor” a lui Radu Gyr, trecută pe monumentul de la intrare, închinat deţinuţilor politic din timpul regimului comunist.

Construcția Cetății Făgăraș a început în anul 1310, în centrul municipiului din județul Brașov, pe locul unei mai vechi fortificații de pământ și lemn din secolul al XII-lea. 

Obiectivul său era apărarea regiunii de sud-est a Transilvaniei împotriva tătarilor și otomanilor. În anul 1630, șantul defensiv din jurul cetății a fost extins și conectat de râul Olt printr-un canal secret, iar una dintre intrări a fost fortificată cu pod retractabil. 

În anii următori, pivnițele subterane au fost transformate în temnițe. În această zonă a Cetății Făgăraș au fost ținuți în detenție șerbii revoltați. Ulterior, locul a fost transformat în școală.

Prințesa contesă Zsuzsanna Lorántffy, soția principelui Gheorghe Rákóczi I, deținea, în anul 1657, controlul fotificației. Ea a hotărât să o transforme în prima unitate de învățământ din oraș cu predare în limba română. Școala a funcționat cu sprijinul prințesei, dar după ce Transilvania a fost ocupată de habsburgi în 1696, Cetatea Făgăraș a fost preluată de austrieci. Mai târziu, în 1699, a fost transformată în cazarmă militară și folosită ca închisoare militară.

Din anul 1948 și până în 1960, Cetatea Făgăraș a fost folosită ca centru de detenție pentru oponenții regimului comunist din regiunea țara Făgărașului. Aici au fost arestați militanți, avocați, medici, studenți sau simpli țărani care nu erau de acord cu colectivizarea.

Gardienii și-au practicat tehnicile de tortură asupra deținuților, iar numărul morților nu a fost niciodată determinat cu exactitate. În Cetatea Făgăraş existau camere de tortură, anchetă şi celule mici de detenție, fiecare dotate cu aproximativ 16 paturi. 

„În perioada anilor 1948 – 1962, în interiorul acestei cetăţi au fost închise aproximativ 5.000 de persoane, dintre care decedaţi declaraţi au fost 161, dar numerele sunt mult mai mari. Aceste lucruri sunt susţinute de mărturiile foştilor deţinuţi”, declara muzeograful Ioan Horia Pirău, relatează europafm.ro.




Citeste si