Grevă generală în școli, negocieri în toi la Senat. Azi, vot final pe Legile Educației
Deși profesorii au intrat deja în grevă generală, negocierile nu au ajuns încă la un numitor comun. Azi, în Senat ar trebui să se dea votul final pe Legile Educației, după ce acestea au fost dezbătute anterior în Camera Deputaților.
Azi ar trebui să se dea votul final pe Legile Educației, în Senat
Printre cele mai importante schimbări se numără și modul în care se va face admiterea la liceu. Pentru jumătate din locuri, liceele vor putea organiza examen separat de evaluarea națională. Totodată, o altă modificare este că religia revine opțională la bacalaureat.
Mai mult, în Camera Deputaților a fost adoptat și un mendament care reintroduce posibilitatea sancționării unui elev cu exmatricularea, în cazul unor abateri grave. Dezbaterile în Senat ar urma să înceapă la ora 16.
Grevă generală în școlile din România, prima după 18 ani
Sindicatele din educație declanșează luni, 22 mai, o grevă generală în școli, după ce la negocierile de duminică cu Guvernul nu s-a ajuns la nicio înțelegere. Sindicaliștii spun vă protestul va continua până când vor primi din partea Guvernului „o soluție credibilă” asupra revendicărilor salariale.
Citește și:
> Legea pensiilor va fi dezbătută astăzi în Camera Deputaților
> Dan Ursa, adevărul despre marele premiu de la Survivor România
> Ziua „zero”, încheiată fără nicio promisiune de la Karner cu privire la Schengen
Ultima grevă din învățământ a avut loc acum 18 ani și a durat trei săptămâni. În prezent, sindicaliștii vor ca un profesor deburant să aibă un salariu de 4.000 de lei, iar un profesor la final de carieră să primească 6.000 de lei în mână.
Ce revendicări au profesorii
- „Majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic;
- Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei;
- Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic;
- Acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă personalului din învăţământ;
- Acordarea drepturilor prevăzute în legislaţia în vigoare şi contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizaţiei de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
- Creşterea anuală a investiţiilor în învăţământ, pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi a infrastructurii;
- Renunţarea la aplicaţia EduSal şi înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat şi administrat de Ministerul Educaţiei”.
Cum ar urma să se desfășoare greva în școli
Într-un document trimis în teritoriu de către sindicatele din educație și consultat de edupedu.ro, regulile pentru perioada în care are loc greva sunt următoarele:
Citește și:
> Adunarea Generală a ONU vrea să ceară oprirea imediată a focului în Fâșia Gaza
> PSD și PNL, gata de rotativă, indiferent de greva profesorilor
> Oana Roman, despre scandalul dintre George Simion și Diana Șoșoacă
„1. În unitatea de învăţământ trebuie să fie prezenţi pe durata grevei toţi membrii de sindicat participanti la aceasta; în condică se va scrie „GREVĂ”; reamintim că, potrivit art. 234 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările si completările ulterioare, „greva reprezintă încetarea voluntară şi colectivă a lucrului de către salariaţi”, iar conform art. 153 alin. (5) din Legea nr. 367/2022, greviştii sunt prezenți în incinta unitatii;
2. în situația în care, în perioada grevei, sunt prezenți în unitate copii/elevi, aceștia vor fi supravegheați de angajații care nu participă la grevă;
3. cadrele didactice care nu au ore (după ce greva a fost declanșată și care participă la grevă) sunt prezente în incinta unității, o parte dintre ele asigurând supravegherea patrimoniului, conform celor stabilite de către comitetul de grevă din unitate împreună cu angajatorul;
Citește și:
> Încep negocierile de aderare a Republicii Moldova și a Ucrainei la Uniunea Europeană
> PNL a votat pentru asumarea răspunderii pe măsuri fiscale
> Azi, protest la Ministerul Sănătății. Sindicaliștii din Sănătate amenință cu greva
4. toate persoanele care intră în unitate vor fi legitimate pentru a nu pătrunde persoane străine, care ar putea deturna acţiunea;
5. personalul didactic auxiliar şi nedidactic participant la grevă va rămâne la locul de muncă, fără a-şi desfăşura activitatea, asigurând securitatea patrimoniului”.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.