Gina Pistol, prima imagine cu fiica ei de la nuntă: „Suntem norocoși că ne avem”

29 mai 2023, 08:46
Sursa foto: YouTube STII DE TOATE
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Gina Pistol a mai postat, pe contul ei de Instagram, câteva imagini de la nuntă, printre care se află și una cu fiica sa. Prezentatoarea de la Antena 1 a transmis, în dreptul acestora, un mesaj emoționant. Iată ce a zis!

Gina Pistol a postat imagine cu fiica ei, de la nuntă

La finalul acestei săptămâni, Gina Pistol și Smiley și-au unit destinele atât în fața ofițerului de stare civilă, cât și în fața lui Dumnezeu. Înainte de marele eveniment, ambii au făcut eforturi considerabile pentru ca nunta lor să fie una de vis, să iasă fix așa cum au plănuit și chiar s-au descurcat de minune. Aceștia au ținut departe de ochii curioșilor doar cununia religioasă, care din punctul lor de vedere a fost cea mai importantă, în rest au oferit interviuri și au postat imagini, pentru a-și ține fanii la curent.

Smiley a fost primul care a postat fotografii de la eveniment, urmat fiind de frumoasa lui parteneră de viață care este foarte recunoscătoare pentru tot ceea ce are. Blondina a descris nunta lor ca pe un vis, care a durat prea puțin. De asemenea, a dat de înțeles că toată lumea s-a distrat, a dansat și a cântat până dimineța. Ea este fericită și că atât de multe persoane s-au gândit la ei și le-au transmis gândurile lor bune și a mulțumit pentru toate.

În postarea respectivă, nu doar că a vorbit despre faptul că sunt norocoși că se au unul pe celălalt, dar a postat și prima imagine cu fiica lor, Josephine, în care nu i se vede chipul, așa cum se întâmplă de fiecare dată. Mai mult de atât, cei doi soți se pregătesc și pentru luna de miere în care vor pleca în doar o săptămână. Aceștia au decis să se bucure de câteva zile libere în sudul Franței, așa cum a povestit chiar artistul într-un interviu.



„Nunta noastra a fost un vis frumos care s-a derulat parca prea repede, dar pe care sigur nu-l vom uita niciodata! Astazi sigur mi-l amintesc si durerea de picioare de dupa orele de dans, si raguseala de dupa orele de cantat, gustul dulce de bezea al tortului alb pe care il simt inca si toate mesajele pline de emotie pe care le primim din toate partile! Gata cu “se marita Gina mea!”, de acum, urmeaza cel mai frumos “Acasa” pentru noi trei! Nu-mi vine sa cred ca pot rupe listele si desfasuratoarele si ca va amuti (sper😂) si grupul de organizare de nunta. Sau mai avem ceva de facut???
Multumim tuturor si fiecaruia in parte pentru sustinere, pentru prezenta, pentru mesaje, pentru caldura si dragostea pe care ni le-ati trimis. Suntem norocosi ca ne avem, ca VA avem si ca ne putem bucura de un moment asa important din viata noastra alaturi de atat de multe suflete bune! Va iubim! 🤍”,
a scris Gina Pistol, pe Instagram.



Citeste si