Gabriel Țuțu a fost revocat din funcția de director general al Romarm. Cine va fi noul director
Consiliul de Administraţie al companiei Romarm a deci să îl elibereze pe Gabriel Țuțu din funcția de director general al firmei, după scandalul cu măștile neconforme.
Gabriel Țuțu a fost revocat din funcția de director Romarm
Directorul economic al Roman a anunțat angajații companiei că Consiliul de Administraţie a luat decizia de a-l demite din funcția de director general pe Gabriel Țuțu. Astfel, mandatul acestuia va lua sfârșit începând cu data de 14 martie.
Până când va fi numit un nou director general, locul lui Țuțu îl va ocupa directorul economic, pe o perioadă scurtă. Directorul economic a mai transmis că în cadrul controlului judiciar a lui Țuțu au intervenit noi obligații, iar acest lucru face imposibilă asigurarea postului lui Gabriel Țuțu.
La sfârșitul lunii ianuarie, Gabriel Țuțu a fost reținut pe baza unui dosar de abuz în serviciu şi trafic de influenţă cu privire la achiziţia de măşti de protecţie în perioada pandemiei de COVID-19.
Citește și:
> Virgil Popescu a fost audiat la DNA în dosarul măștilor neconforme cumpărate de Romarm
> Stenograme în dosarul de la DNA al familiei Pițurcă
> Gabriel Resources atacă hotărârea arbitrajului și stoparea licenței la Roșia Montană
Consiliul de Administrație Romarm a luat decizia de revocare a lui Țuțu
Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a anunțat că Consiliul de Administraţie al companiei Romarm a luat hotărârea de a-l demite din funcția de director general pe Gabriel Țuțu de la 14 martie 2023, după încheierea perioadei de concediu de odihnă.
„Am primit de la Parchet măsuri suplimentare în situația juridică pe care Gabriel Țuțu o are. Consiliul de Administrație s-a întrunit azi și la finalizarea concediului de odihnă, 14 martie, va fi revocat din funcție. Decizia e luată în Consiliu de Administrație”, spune ministrul Economiei, Florin Spătaru.
Anunțul făcut de ministrul Economiei a fost anunțat și de compania Romarm, într-un comunicat de presă.
„Având în vedere evoluția evenimentelor cu privire la situația domnului Gabriel Țuțu, prin impunerea unor noi obligații în cadrul măsurii preventive a controlului judiciar, Consiliul de Administrație al CN ROMARM SA a decis revocarea domnului Gabriel Țuțu din calitatea de Director General al companiei, începand cu data de 14.03.2023. Până la numirea unui nou Director General, conducerea executivă va fi asigurată de către Directorul Economic al CN ROMARM SA”, se menționa în comunicat.
Cazul achiziției măștilor de protecție neconforme pentru Ministerul Apărării
La sfârșitul lunii ianuarie, directorul Romarm, Gabriel Ţuţu, şi Alexandru Piţurcă, fiul lui Victor Piţurcă, au fost reținuți cu privire la achiziția măștilor de protecție neconforme pentru Ministerul Apărării. Un judecător de la Tribunalul București a refuzat cererea DNA pentru arestarea preventică pentru 30 de zile a directorului Romarm, Gabriel Ţuţu, şi a lui Alexandru Piţurcă.
Citește și:
> Motivarea achitării ministrului Gabriel Oprea: mergea cu o viteză „decentă”, 110 km/h
> Emmanuel Macron îl reconfirmă pe Gabriel Attal ca prim-ministru
Judecătorul a decis ca cei doi să fie plasați sub control judiciar, fiindu-le impuse mai multe interdicţii. Tot în același dosar este cercetat și Victor Pițurcă, tatăl lui Alexandru Pițurcă, pentru cumpărare de influenţă.
Valentina Podgorneac
Redactor
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de trei ani activează în presa scrisă. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației.