Fiica lui Nosfe a simțit că tatăl ei a murit. Mădălina Crețan, mărturisiri dureroase: „Noi pe Iris nu am mințit-o niciodată”
Fiica lui Nosfe a simțit că tatăl ei a murit sau, cel puțin, că i s-a întâmplat ceva rău. Mădălina Crețan a fost sinceră cu ea, din prima clipă, pentru că nici ea, nici regretatul ei soț nu au mințit-o pe cea mică și a explicat în podcast-ul moderat de Mihai Morar de ce a considerat că este mult mai bine să știe exact ce s-a întâmplat, deși pentru soția artistului a fost mai greu după aceea, dar este de părere că ar fi fost un gest egoist din partea ei să inventeze o poveste pe care să i-o spună lui Iris.
Iris a simțit că tatălui ei i s-a întâmplat ceva rău
Soția lui Nosfe, Mădălina Crețan, a acceptat invitația lui Mihai Morar de a merge în podcast-ul lui, fiind pentru prima dată când acceptă asta. Femeia a adus în discuție multe lucruri legate de regretatul ei soț, vorbind inclusiv despre frumoasa lor poveste de iubire, dar și despre cum a primit Iris, fiica lor, tragica veste că tatăl ei nu mai este printre noi. Părinții ei au fost mereu sinceri cu ea, în ciuda faptului că este doar un copil, pentruj că din punctul ei de vedere, unul dintre cele mai urât lucruri de pe această lume este minciuna, deși uneori oamenii aleg să mintă, pentru a-i proteja pe cei dragi.
Deși, în primă fază, a preferat să o protejeze pe cea mică și a dus-o la una dintre prietenele sale, micuța a simțit că tatălui său i s-a întâmplat ceva rău, lucru pe care Mădălina Crețan l-a aflat ulterior de la mama fetiței respective. Iris i-a zis femeii respective că vrea să meargă acasă, pentru că i s-a întâmplat ceva tatălui ei. În acest sens, ea nu ar fi putut să îi zică o altă variantă a poveștii, ci a preferat ca ea să știe totul, pentru că orice altă variantă i s-ar fi părut aberantă.
Citește și:
> Mădălina Crețan, primul Paște fără Nosfe. Mesajul emoționant transmis în mediul online
> Mădălina Crețan, dezvăluiri cutremurătoare la șapte luni de la moartea lui Nosfe
Pe cea mică o ajută foarte tare faptul că face gimnastică și că are concursuri, care îi țin mintea ocupată. Antrenamentele, de asemenea, îi aduc doza aceea de fericire, iar faptul că atât Iris, cât și mama ei primesc sprijin din partea celor din jurul ei.
„Gimnastica a ajutat-o să treacă peste și o ajută în continuare. Când merge la antrenamente, i se generează o doză de dopamină foarte mare. E înconjurată de muzică, de copii, de dans, de disciplină. În primul rând, consider că pe această față a pământului, unul din cele mai urâte lucruri e minciuna, chiar și atunci când o facem să protejăm. Noi pe Iris nu am mințit-o niciodată. Iris oricum a simțit. În dimineața aceea, am dus-o la o prietenă de-ale ei. Mămica fetei mi-a zis după că a zis să meargă acasă pentru că s-a întâmplat ceva cu tati. Ce-aș fi putut să-i spun? Orice variantă pe care puteam să i-o spun era aberantă”, a zis Mădălina Crețan, în podcast-ul lui Mihai Morar.
În cadrul aceluiași podcast, Mădălina Crețan a mai zis și că regretatul ei soț are multe piese pe care le-a lăsat în urmă și care sunt scrise folosind verbe la trecut, ceea ce a șocat-o cel mai tare.
Citește și:
> Ce semne primește Mădălina Crețan de la Nosfe
> A trecut aproape un an de la moartea lui Nosfe. Soția sa a transmis un mesaj emoționant
> Ce își dorește Mădălina Crețan să știe fiica sa despre Nosfe: „Că a fost ființa pe care a...”
„Sunt foarte multe piese scrise folosind verbe la trecut. Și atunci… E imposibil să nu mă șocheze. Poate dacă ar fi fost aici și le-ar fi ascultat, nu aș fi observat acele verbe la trecut. Ăsta e lucrul care m-a șocat acum, din perspectiva asta. Sunt mai multe versuri”, a mai zis ea.
Diana Oprișan
Redactor
Am studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA. Am o experiență în domeniu de peste patru ani și am lucrat pentru publicații precum ZU TV și Spynews.ro, unde am scris în mare parte parte știri din domenii precum showbiz, social, dar și lifestyle. De asemenea, m-am ocupat și de administrarea paginilor de Facebook ale mai multor branduri.