De ce nu o lasă Vali Vijelie pe fiica lui să aibă o carieră muzicală: „Nu, tu învață carte”
Vali Vijelie nu își dorește sub nicio formă ca fiica lui să urmeze o carieră muzicală, iar recent a explicat și de ce a insistat ca fiica lui să își urmeze studiile.
De ce nu o lasă Vali Vijelie pe fiica lui să cânte
Vali Vijelie este, fără niciun fel de îndoială, unul dintre cei mai iubiți și ascultați cântăreți de manele de la noi din țară. Acesta are melodii cu milioane de vizualizări pe YouTube, concerte în toată țara, dar și în afara acesteia și se bucură de un succes imens. Are o carieră de ani buni în spate, dar muzica nu este totul pentru el, cea mai importantă fiind familia.
Artistul este în stare de orice pentru copiii lui, dar există un singur lucru pe care nu și l-a dorit pentru ei și anume să nu urmeze o carieră în muzică. Fiica lui a avut o intenție la un moment dat, după ce a primit în dar o orgă de la Mădălin de la Vâlcea, pe care nu a lăsat-o să o folosească, sfătuind-o în schimb să învețe, pentru că doar așa va avea un viitor.
Mai mult de atât, a recunoscut că unul dintre motivele pentru care nu își dorește că fiica lui să îi calce pe urme este că va fi mereu comparată cu el, iar Vali Vijelie vrea ca niciunul dintre copiii să crească în umbra sa. Știe cât de greu i-a fost lui în această meserie, iar pentru o fată lucrurile sunt cu mult mai dificile, în opinia sa.
Citește și:
> Vali Vijelie, declarații despre retragerea din muzică
> De ce nu le mai lasă Dana Roba pe fiicele sale la socrii. Ce a deranjat-o
> Vica Blochina a recunoscut în sfârșit. Ce a făcut cu banii de la Survivor
„Copiii mei nu vor cânta. Mădălin de la Vâlcea i-a făcut cadou fetei mele o orgă. Și a început să se învețe. Când am văzut asta, am luat instrumentul și l-am pus sus. «Nu, tu învață carte». Tot timpul o să fie comparată cu mine. «Pune mâna și învață». În meseria asta mereu o să fie greu pentru o fată, eu așa văd”, a declarat Vali Vijelie, conform Kfetele.ro.
Cântărețul de manele este foarte mândru de copiii lui. Fiica acestuia studiază și vrea să ajungă notar, iar băieții lui și-au ales cariere care nu au legătură cu muzica, excepție făcând Nuțu care are o carieră în muzică, a lansat câteva melodii cu un real succes și a susținut câteva concerte, dar care are în același timp învață din greu, pentru ca mai apoi să poată lucra la ambasadă.
„Florin, cel mai mare, chiar lucrează aici, la acest ansamblu rezidențial. El lucrează, este instalator, el răspunde de toate pompele, de tot, băiatul meu. Rafi muncește ca șofer la o companie, în România. Cati este la facultate, o să devină notar. Nuțu învață, o să lucreze în ambasadă. Eu o să scot foarte multe melodii să distrăm oamenii.”, a mai zis cântărețul de manele.
Diana Oprișan
Redactor
Am studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA. Am o experiență în domeniu de peste patru ani și am lucrat pentru publicații precum ZU TV și Spynews.ro, unde am scris în mare parte parte știri din domenii precum showbiz, social, dar și lifestyle. De asemenea, m-am ocupat și de administrarea paginilor de Facebook ale mai multor branduri.