Culiță Sterp, victima escrocilor din mediul online. Partenera lui de viață a tras un semnal de alarmă
Culiță Sterp este victima escrocilor din mediul online, iar partenera sa de viață a tras un semnal de alarmă pe pe social media, după ce i s-a transmis că mai multe persoane au căzut în plasă, fără a-i vine a crede că oamenii chiar pot fi păcăliți în felul acesta, în ziua de azi. Iată ce le-a transmis urmăritorilor ei!
Cineva se dă drept Culiță Sterp în mediul online
Partenera de viață a lui Culiță Sterp a fost pusă la curent de mulți dintre fanii iubitului de faptul că există cineva pe Facebook care se dă drept și care profită de naivitatea oamenilor. Se pare că persoana cu pricina se folosea de un live mai vechi pe care el l-a făcut, le dădea impresia oamenilor că au câștigat un premiu în bani, iar mai apoi le cerea datele de pe card, dar și buletinul, mințind că doar în felul acesta vor putea intra în posesia banilor respectivi.
Unii au căzut în plasă, și-au introdus datele și au intrat în jocul escrocului respectiv, în timp ce alții și-au dat seama că nu era pe bune ceea ce se petrecea acolo, așa că au decis să o avertizeze pe Daniela Iliescu, așa că i-au trimis mesaje, până le-a văzut și a transmis la rândul ei câteva cuvinte în acest sens, cu gândul că oamenii vor înceta să își mai introducă datele personale.
Citește și:
> Culiță Sterp și Daniela Iliescu, pregătiri pentru nuntă
> Daniela Iliescu, în afara țării fără Culiță Sterp. De ce a decis să călătorească singură
„Cineva se dă drept Culiță pe Facebook și cere oamenilor buletinul.”, „Apăreai și tu și Milan în live… cred că era un live de-al lui Culiță mai vechi.”, „Bună. Te deranjez în legătură cu jocul pe live la Culiță. Mi s-a trimis mesaj că am fost aleasă ca câștigătoare, dar nu pot să mă loghez cu cardul, nu știu de ce nu-mi dă voie. Mulțumesc.”, i-au scris oamenii iubitei artistului.
Daniela Iliescu a început prin a spune că persoanele care folosesc live-ul acela vechi și se dau drept Culiță Sterp sunt niște escroci și le fură datele de pe buletin, dar și pe cele de pe card. De asemenea, s-a mirat că în lumea în care trăim, există oameni care cad în plasă în felul acesta. I-a sfătuit pe fanii artistului să le dea raport și să nu aibă niciodată încredere în asemenea situații, pentru oamenii aceia se folosesc de un live vechi pe care l-au făcut împreună.
Citește și:
> Un nou scandal în lumea manelelor. Culiță Sterp și Babi Minune, în centrul atenției
> Culiță Sterp a primit bani falși pentru dedicații. Când și-a dat seama
> Culiță Sterp o susține pe Dana Roba. Ce i-a rugat pe colegii lui
„Acești oameni care fac live-uri pe Facebook sunt niște escroci și vă fură datele cardului și cele de pe buletin. Nu știu cum unii pot crede așa ceva, apoi datorie vina pe Culiță că vă dă țepe. Încercați să le dați raport și să nu aveți încredere în așa ceva, nu este un live făcut de Culiță. E un live vechi de-al nostru pe care l-au copiat și l-au repostat.”, este mesajul transmis de Daniela Iliescu.
Diana Oprișan
Redactor
Am studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA. Am o experiență în domeniu de peste patru ani și am lucrat pentru publicații precum ZU TV și Spynews.ro, unde am scris în mare parte parte știri din domenii precum showbiz, social, dar și lifestyle. De asemenea, m-am ocupat și de administrarea paginilor de Facebook ale mai multor branduri.