Ce meserii au avut vedetele de la noi înainte de a deveni cunoscute. Cu ce s-au ocupat Dan Negru, Teo Trandafir, Mihai Găinușă sau Toma Cuzin

26 nov. 2023, 12:20
Foto: Capturi video
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Inginer, profesor, contabil, miner...vedetă! Zilnic îi vedem pe sticlă, în calitate de prezentatori de televiziune, artiști sau, generic, vedete. Dar nici Dan Negru, nici Teo Trandafir, Mihai Găinușă și nici Toma Cuzin nu s-au născut celebri. Ba chiar înainte de a deveni persoane publice și-au câștigat pâinea din cu totul alte domenii. Multe dintre celebritățile noastre au pregătire pentru alte meserii. Află cine și ce a făcut!

Vedetele de la noi au meserii de bază cu totul neașteptate

„Munca este sănătoasă şi nu este ruşinoasă”, spune un vechi proverb românesc, iar multe dintre vedetele noastre au rezonat cu acesta, căci înainte de a deveni celebre, și-au câștigat banii lucând în domenii dintre cele mai variate. 

Mihai Găinușă a muncit într-o centrală telefonică

Mihai Găinuşă (53 de ani), fostă vedetă la „Cronica Cârcotaşilor”, i-a povestit Nataşei Culea, în emisiunea „BookMedia” de la A7TV, că a lucrat într-o centrală telefonică.

„Terminasem un liceu industrial de profil, de poştă şi telecomunicaţii, am fost distribuit într-o centrală telefonică unde nu ştiam să fac nimic. Patru ani de zile am luat un salariu binemeritat acolo. După care am zis că nu o să pot să-mi petrec toată viaţa într-o centrală şi am zis să fac ceva.
Aveam un viitor asigurat pe vremea aceea, dar s-a văzut că era o idee greşită deoarece Romtelecomul de atunci s-a vândut. Şi foarte multă lume a fost dată afară, s-au schimbat şi timpurile, mă rog, s-a trecut la smartphone. Tehnologia a evoluat şi pentru mine a fost simplu, pentru că nu eram în ea, n-aveam nicio legătură. Dar viaţa te aruncă pe unde nu crezi”, a povestit Găinuşă.

Toma Cuzin, de la miner la actor

Toma Cuzin (46 de ani), personajul lui Firicel din serialul de comedie „Las Fierbinți”, a făcut și el multe alte activități înainte de a acorda autografe. 

„Am fost dansator la «Doina Gorjului», miner, electrician, agent imobiliar, bucătar, gardă de corp şi altele. Am lucrat miner un an şi jumătate, după care m-am transferat ca dansator. M-am transferat în interes de serviciu, din funcţia de miner, în funcţia de balerin”, a povestit Toma Cuzin. 

Meseriile pe care le-a practicat l-au ajutat foarte mult în cariera de actor de mai târziu. „Capeţi o uşurinţă în a te adapta oricărei situaţii, te transpui mai uşor în pielea personajului”, spune actorul, născut în Drăgăneşti-Olt.

Teo Trandafir a predat limba engleză

Teo Trandafir (55 de ani), astăzi una dintre cele mai iubite prezentatoare TV, a făcut cândva o alegere care i-a schimbat viața: a renunțat la catedră pentru emisiuni de divertisment. După ce a terminat Facultatea de Limbi Străine, specializarea arabă-engleză, Teo Trandafir a devenit profesoară de engleză. Totuși, după ani buni, în acești ani, și-a mai pus în aplicare abilitățile didactice, predând cursuri de comunicare și de televiziune.

„Aveam salariu de profesor, dar țin minte că oricum nu aveam ce face cu banii, nu aveai ce să cumperi, erau alte vremuri”, a povestit Teo Trandafir despre perioada când preda limba engleză la Liceul George Enescu din București. 

Dan Negru a fost contabil la un spital

Înainte de a fi denumit „Regele Audiențelor”, Dan Negru (52 de ani) a activat într-un alt domeniu. Realizatorul TV, cunoscut pentru Revelioanele impresionante aduse pe sticlă an de an, a fost contabil la un spital din Timișoara, orașul său natal.

„Terminasem Liceul Economic și pe vremea aceea erai repartizat automat, așa că doi ani am activat la un spital din Timișoara, însă nu regret”, a povestit Dan Negru. 


Citeste si