Ce i-a cerut Marius Elisei fiicei lui Petre Roman, după despărțire. Oana Roman a postat conversația pe Internet

05 feb. 2023, 06:07
Sursa foto: Instagram Oana Roman
Urmăriți-ne pe: Google news Copy Share

Marius Elisei a avut o conversație serioasă cu fosta sa parteneră de viață, iar o mică parte din aceasta a fost postată în mediul online chiar de ea. Oana Roman s-a amuzat pe seama situației în sine, deși tatăl fiicei sale nu părea să glumească în vreun fel.

Ce i-a cerut Marius Elisei fostei partenere

Oana Roman și Marius Elisei s-au despărțit din nou, doar că de data aceasta, situația nu mai este deloc ca în trecut, când nu s-au certat și nici nu au vorbit rău unul despre celălalt pe rețelele sociale. În primă fază, Oana Roman și-a acuzat fostul partener că nu conbribuie cu nimic la creșterea fiicei sale. Mai apoi, bărbatul a declarat că îl bufnește râsul, când vede tot ce postează ea pe social media, moment în care fiica lui Petre Roman s-a enervat și mai tare și i-a mai adus câteva acuzații tot legate de creșterea copilului. Mai exact, a transmis că timp de nouă ani nici măcar nu a mers să o ducă sau să o ia de școală.

Discuțiile dintre ei încă au loc și sunt foarte aprinse, iar asta se poate observa clar din ce a postat chiar ea pe Instagram. Oana Roman a publicat un screenshot, în care Marius Elisei îi cerea acesteia ca pânâ marți să îi șteargă numele de pe conturile sale sociale, ceea ce a determinat-o să se amuze la culme și să le arate și fanilor prin ce trece.

Sursa foto (c): Oana Roman/InstaStory

În ceea ce privește despărțirea lor, fiica lui Petre Roman a ținut să precizeze, încă de la bun început, faptul că nu a avut de ales în acest sens, nefiind decizia sau dorința sa. De asemenea, vedeta a ținut să menționeze, deoarece a vrut să fie clar pentru toată lumea, că ea a făcut tot ceea ce i-a stat în putință, a demonstrat tot ce se putea, doar că toate eforturile pe care le-a depus nu au fost suficiente pentru ei ca și familie.

Deși și-a dorit să fie totul bine, odată cu trecerea timpului, a înțeles că a merge pe drumul este cea mai bună soluție din toate punctele de vedere. Singurul lucru pe care crede că ar trebui să se concentreze cu adevărat este creșterea fiicei pe care ea și Marius Elisei, fostul său partener de viață, o au împreună.

„Practic nu am avut de ales. Nu a fost decizia mea, nu a fost dorinţa mea. Eu am făcut tot ce am putut, ce am demonstrat că pot, am făcut-o pentru noi ca familie, n-a fost de ajuns. Am înţeles că nu se mai poate merge mai departe şi o să-mi văd de drumul meu, atât din punct de vedere al vieţii profesionale cât şi personale.
Cred că e cea mai bună decizie şi cea mai corectă. Eu trebuie să mă concentrez să-mi văd de acest copil minunat pe care îl am şi să-mi văd de viaţa mea”, a zis Oanei Roman, potrivit cancan.ro.





Citeste si