Câți bani a scos Mihai Trăistariu de pe urma apartamentelor de pe litoral. Turiștii i-au produs pagube materiale
Mihai Trăistariu a tras linie și a mărturisit câți bani a câștigat de pe urma celor șase apartamente pe care le închiriază pe litoralul românesc. Iată ce a declarat artistul!
Mihai Trăistariu, despre banii câștigați de pe urma afacerii sale
Mihai Trăistariu a dat drumul unei afaceri, în perioada pandemiei. Deși nu știa nimic despre acest domeniu, a învățat pas cu pas ce presupune, dar și cum să se promoveze pe rețelele sociale și având în vedere că are șase apartamente de închiriat pe litoralul românesc, a scos bani frumoși de pe urma lor. Având în vedere că sezonul a ajuns la final, acesta a tras linie și a făcut un calcul, pentru a vedea care este profitul, iar la scurt timp după aceea a dat și un interviu în acest sens.
Înainte de a spune care este suma de bani cu care s-a ales, Mihai Trăistariu a vorbit puțin și despre afacerea sa. Cântărețul a recunoscut că acesta a fost cel mai bun sezon pentru el, pentru că a știut cum să se ocupe de acest business și cum să îl promoveze zilnic pe toate rețelele sociale. De-a lungul timpului, a învățat că dacă așteaptă să dea cazările vara și nu se ocupă de acest lucru încă de la începutul anului, va rămâne cu ele. Rezervările se fac din timp, drept dovadă până pe data de 17 septembrie, are plin.
Citește și:
> Câți bani a scos din buzunar BRomania pentru petrecerea de ziua lui
> Vica Blochina încă luptă cu kilogramele în plus. Au trecut două luni de când s-a operat
> Ce sumă de bani au strâns Mădălin Ionescu și Cristina Șișcanu la nuntă
”A fost cel mai bun sezon pentru mine, eu am învățat acest business în pandemie și m-am ocupat frumos de el și serios. L-am promovat în fiecare zi pe toate rețelele de socializare de la 1 ianuarie, am învățat lecția asta, dacă aștepți să dai cazările în vară nu le mai dai. Trebuie să-ți faci rezervările din timp, eu de la 1 ianuarie încep să postez tot ce trebuie, ei își fac rezervările, iar eu mi-am rezolvat vara. Până pe 17 septembrie eu am plin, n-am avut nicio zi goală la niciun apartament, am șase apartamente, toate sunt rezervate”, a declarat Mihai Trăistariu pentru spynews.ro.
Mai apoi, el a spus că suma de bani cu care se alege la finalul sezonului este aceeași în fiecare an, pentru că el nu a mărit deloc prețurile, în ciuda faptului că acestea au crescut peste tot. A preferat să aibă mereu apartamentele ocupate decât să rămână cu ele, pentru că oamenii s-ar fi îndreptat către locuri ceva mai ieftine, ajungând astfel la un profit de 30.000 de euro, fără a lua în calcul pagubele materiale făcute de unii dintre turiști.
Citește și:
> Dana Roba, cheltuieli mari pentru începutul anului școlar
> Prețurile din aeroport au scos-o din sărite pe Lidia Buble
> Cristina Șișcanu, noi declarații în scandalul cu menajera. Fanii au criticat-o dur
”Eu câștig aproximativ aceeași sumă anual, eu n-am modificat prețul, chiar dacă toate s-au mărit, gaze, curent, eu n-am mărit. Eu după ce plătesc tot ce trebuie taxe, salarii, impozite, rămân cam cu 30.000 de euro în mână”, a mai zis el.
Diana Oprișan
Redactor
Am studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA. Am o experiență în domeniu de peste patru ani și am lucrat pentru publicații precum ZU TV și Spynews.ro, unde am scris în mare parte parte știri din domenii precum showbiz, social, dar și lifestyle. De asemenea, m-am ocupat și de administrarea paginilor de Facebook ale mai multor branduri.