Câți ani ar putea sta la închisoare Vlad Pascu. E judecat pentru omor și trafic de droguri
Vlad Pascu, şoferul de 19 ani care a condus drogat şi a omorât doi tineri în accidentul din staţiunea 2 Mai, a fost trimis în judecată. Este al doilea dosar făcut de procurori, după cel legat de trafic de droguri, în care tânărul este acuzat alături de părinți. Câți ani de închisoare îi pot aduce lui Vlad Pascu faptele sale? De ce pedeapsa va fi cu executare?
Vlad Pascu a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducere sub influența drogurilor și fugă de la locul accidentului. Faptele îi pot aduce peste 10 ani de închisoare cu executare.
Cu executare pentru că acțiunile sale intră sub incidența legii „Anastasia”, cea care nu permite șoferilor drogați, care comit accidente mortale, să primească pedepse cu suspendare.
Și părinții inculpatului sunt cercetați într-un alt dosar deja trimis în judecată, cel pentru trafic de droguri. Tatăl este cercetat sub control judiciar pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, iar mama se află în arest pentru că ar fi încercat să influențeze declarațiile unor martori.
Vlad Pascu a fost arestat în data de 20 august, după accidentul produs în apropiere de stațiunea 2 Mai, unde a lovit cu mașina un grup de 8 tineri, omorând doi. Expertiza tehnică a arătat că circula cu 102 kilometri pe oră și făcea slalom pe șosea înainte de tragedie.
Citește și:
> Vlad Pascu rămâne după gratii. De ce a cerut să fie judecat în arest la domiciliu
> Adda, traumatizată din cauza infectării cu boala Lyme: „La spital la urgențe e plin”
> Anamaria Prodan, detalii neașteptate despre despărțirea de Laurențiu Reghecampf
Astăzi, inculpatul va fi adus în fața judecătorilor pentru prelungirea măsurii arestului preventiv. Avocații vor cere schimbarea măsurii cu arest la domiciliu.
Cele mai recente imagini de la locul accidentului au dat peste cap apărarea șoferului
Filmarea arată că mașina condusă de Vlad Pascu venea cu viteză dinspre Vama Veche. El nu pare să fi dat niciun semn. Nu a frânat și a intrat în plin în tinerii care mergeau regulamentar.
Pe marginea drumului, nu de pe prima bandă, cum arătau măsurătorile inițiale. Automobilul avea farurile aprinse, și nu stinse cum spuneau martorii.
Filmul tragediei este completat de înregistrarea de pe camera GoPro pe care o avea în borsetă Sebi, tânărul care a murit pe loc. Imediat după accident, Vlad Pascu a accelerat și a plecat în trombă.
Citește și:
> Horoscopul săptămânii 11-17 decembrie 2023: Află ce îți rezervă astrele!
> Horoscopul dragostei 8 - 14 mai 2023: Află ce îți rezervă astrele!
> Sânzienele sau Drăgaica. Obiceiuri și tradiții în această zi de sărbătoare
După apariţia noilor imagini, singurele care surprind impactul, familiile victimelor au cerut dublarea pedepsei pentru Vlad Pascu, ca să ajungă la închisoare pe viață.
Alexandra Chivu
Redactor-șef
Am absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion și am o experiență în presă de peste 6 ani. Ca jurnalist, am lucrat în publicații precum Ciao.ro, Fanatik.ro și Playtech.ro, la care se adaugă și un internship la DigiFM. De-a lungul carierei jurnalistice, am scris în diferite domenii ca sănătate, politic, sport, horoscop, social, meteo, lifestyle, turism și monden. Pe lângă redactat, m-am ocupat și de paginile de Facebook ale mai multor ONG-uri.