Bianca Drăgușanu, despre relația cu Victor Slav. Cum se înțeleg la aproape 10 ani de la divorț: „Cam toți se luptă pe pensii alimentare”
Bianca Drăgușanu a vorbit, într-un interviu, despre relația pe care o are la momentul actual cu Victor Slav, tatăl copilului ei. Cum se înțeleg cei doi, la aproape zece ani de la divorț!
Cum se înțeleg Bianca Drăgușanu și Victor Slav
Bianca Drăgușanu și Victor Slav au avut parte de o poveste de iubire cu năbădăi. Aceștia au crezut că sunt suflete pereche, s-au căsătorit și au adus pe lume un copil care crește văzând cu ochii și care le calcă pe urme. Sofia a început deja școala, iar mama sa este mândră de ea, deși are zile în care își dorește să rămână mereu mică. Cei doi au decis, după un timp, să o ia pe drumuri diferite, dar s-au ocupat împreună de creșterea fiicei lor, iar după aproape zece ani de la divorț, vedeta a dat un interviu în care a povestit care este relația lor.
Deși părea că relația lor funcționa de minune, în anul 2014 au divorțat. Mai apoi, au încercat să mai dea o șansă relației lor, dar nu a funcționat. În ciuda neînțelegerilor dintre ei, de la vremea aceea, au păstrat legătura de dragul copilului pe care îl au împreună. În prezent, cei doi sunt prieteni, se respectă și se comportă ca doi oameni maturi care un trecut și un copil împreună, conștienți fiind că fiica lor are nevoie de prezența ambilor părinți în viața ei, pentru a crește frumos.
Citește și:
> Bianca Drăgușanu, detalii despre a doua sarcină
> Bianca Drăgușanu, atac dur la adresa Loredanei Groza
> Fiica Biancăi Drăgușanu este „regina diamantelor”. Și-a întrecut mama la acest capitol
De asemenea, diva a spus că există un respect reciproc între ei pentru Sofia, tot ea fiind și motivul pentru care la ei nu s-au pus niciodată problema unei pensii alimentare, așa cum se întâmplă în cele mai multe dintre cazuri, când foștii parteneri se plimbă prin tribunale ani de zile și le fac rău copiilor lor fără ca macar să realizeze lucrul acesta.
Din punctul ei de vedere, când vine vorba de un divorț, copilul are cel mai mult de suferit, dar este fericită că Sofia nu a fost pusă într-o asemenea ipostază, pentru că atât ea, cât și Victor Slav i-au fost mereu aproape și au încercat să rămână în relații bune de dragul e.
„Suntem doi oameni maturi, am rămas în limitele unei prietenii să spun, normale, cu respect. Ne respectăm de dragul copilului, nu știu foarte multe cazuri la noi, din ce am văzut cam toți se luptă pe pensii alimentare, pe bani, își folosesc copiii ca monedă de schimb, ceea ce e foarte dureros. Copilul are cel mai mult de suferit dintr-un divorț. Ne știm foarte bine, știm fiecare ce are de făcut, la noi nu s-a pus problema”, a declarat vedeta, pentru playtech.ro.
Diana Oprișan
Redactor
Am studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA. Am o experiență în domeniu de peste patru ani și am lucrat pentru publicații precum ZU TV și Spynews.ro, unde am scris în mare parte parte știri din domenii precum showbiz, social, dar și lifestyle. De asemenea, m-am ocupat și de administrarea paginilor de Facebook ale mai multor branduri.