Andreea Antonescu, despre șocul vieții sale. Artista era doar o adolescentă pe atunci: „Râdeau de mine”
Andreea Antonescu a spus care a fost șocul vieții sale, pe vremea când era doar o adolescentă, care pornise deja pe drumul spre succes. Totul s-a întâmplat în podcast-ul moderat de Radu Țibulcă, unde fosta concurentă de la America Express a fost invitată și și-a pus sufletul pe tavă.
Andreea Antonescu a avut un șoc în adolescență
Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Andreea Antonescu și-a început cariera, încă de pe vremea când era doar un copil. Pe atunci, îi era greu să realizeze ceea ce i se întâmpla, de fapt, preferând doar să se bucure de momentele frumoase pe care le trăia alături de colega sa de trupă,Andreea Bălan, cea cu care a participat și la America Express. Cele două artiste au ajuns în marea finală pe care nu au câștigat-o, după ce au luptat cu toate armele.
Până a ajunge atât de sus pe cât este acum, Andreea Antonescu nu a avut parte doar de momente fericite, ci și de unele care au pus-o serios la încercare și care au șocat-o de-a dreptul, iar despre unul dintre ele a vorbit chiar în cadrul celui mai recent podcast în care a fost invitată.
Avea 15-16 an, când copiii veneau la ea cu niște ziare pe care i le aruncau în față, râzând de ea că și-a pus silicoane, ceea ce nu se întâmplase, mai ales că nici nu erau la modă. Mai mult de atât, deși nu ajunsese nici la vârsta majoratului, se spusese despre ea că făcuse o întrerupere de sarcină, ceea ce a afectat-o foarte tare, pentru că știa că sunt doar niște minciuni și neștiind ce să facă, mergea plângând la tatăl ei. Părintele său, știind cum funcționează lucrurile, încerca să îi explice că publicitatea negativă este tot publicitate, dar ea nu pricepea, pe atunci, ce dorea să îi transmită.
Citește și:
> Andreea Antonescu, despre o posibilă împăcare cu Victor Vrânceanu: „Încerc să...”
> Cine este Giulia Anghelescu de la America Express
> Andreea Antonescu, declarații despre boala gravă de care a suferit
„Eu am învățat de când aveam 15 – 16 ani, ăsta a fost primul meu șoc provocat de presă. Mergeam la liceu, eram în trupa Andre și veneau copiii cu ziare, mi le aruncau în față și râdeau de mine că „Ți-ai pus silicoane!”, eu nici nu știam ce sunt acelea silicoane, nu erau atât de în trend cum sunt astăzi, sau îmi spuneau că am făcut întreruperi de sarcină, eu având 15 ani.
Pe mine m-a impactat foarte mult perioada aia pentru că știam că sunt lucruri complet neadevărate și mă duceam la tata plângând, și îl întrebam: „Tată, de ce se scriu lucrurile astea?”, iar el încerca să-mi explice că publicitatea negativă sau publicitatea pozitivă tot publicitate se numește, iar eu nu înțelegeam la vremea aceea”, a declarat Andreea Antonescu, în podcast-ul moderat de Radu Țibulcă.
Diana Oprișan
Redactor
Am studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA. Am o experiență în domeniu de peste patru ani și am lucrat pentru publicații precum ZU TV și Spynews.ro, unde am scris în mare parte parte știri din domenii precum showbiz, social, dar și lifestyle. De asemenea, m-am ocupat și de administrarea paginilor de Facebook ale mai multor branduri.