Anca Serea, umilită într-o vacanță în străinătate. Ce a pățit vedeta: „Se pot întâmpla lucruri nu numai în România”
Anca Serea a fost umilită într-o vacanță în străinătate, în care se afla alături de copiii ei. Ce a pățit vedeta și de ce și-a dorit să renunțe!
Anca Serea, umilită într-o vacanță
Anca Serea iubește să călătorească și o face ori de câte ori are ocazia. Partenera de viață a lui Adrian Sînă nu pleacă niciodată singură, ci alături de copiii ei, dar are o singură problemă și anume aceea că nu zboară niciodată cu avionul, motiv pentru care trebuie se se orienteze către alte mijloace de transport, iar de cele mai multe ori alege trenul. Ea nu are mereu parte de experiențe de care să-și aducă aminte cu zâmbetul pe buze, ci care mai degrabă îi lasă un gust amar.
Motivul pentru care a renunțat să mai plece cu avionul în călătoriile sale are legătură cu un moment neplăcut prin care a trecut, în urmă cu mai mulți ani. Pune siguranța pe primul loc și preferă să plece cu trenul. Chiar în perioada următoare, vor face turul Europei și vor merge cu trenul de la București la Viena, după ce se vor relaxa pentru câteva zile la mare. Mai apoi, vor face o oprire în Frankfurt, Paris și Londra.
Citește și:
> Vlad Gherman și Oana Moșneagu, nuntă cu inspirație shakespeariană
> Alimentul care ne poate aduce diabet la fel ca zahărul. Suntem primii la consum în Europa
> Anca Țurcașiu, schimbări în alimentație după ce a fost diagnosticată cu o boală autoimună
„Vom pleca chiar acum în weekend la mare, vom sta o săptămână, după care eu voi pleca alături de copii în turul Europei pentru că eu nu mai zbor cu avionul. Vom merge cu trenul București-Viena. La Viena vom sta 4 nopți, apoi Frankfurt, Paris și ultima destinație Londra, iar după ne întoarcem”, a declarat Anca Serea pentru spynews.ro.
De asemenea, a ținut să menționeze faptul că toată lumea vorbește despre condițiile din trenurile din România, dar nici în afara țării lucrurile nu stau chiar atât de bine. Anul trecut, a avut parte de o experiență total neplăcută, care i-a lăsat un gust amar și despre care a vorbit recent.
„Noi mergem tot timpul cu vagonul de dormit, la cușeta. Ne adaptăm. E important și face parte din educația copiilor să le arătăm mai multe aspecte ale vieții. Că nu tot timpul e totul roz și bine, dar ei sunt învățați. Oricum condițiile sunt ok. Sunt normale, dar când ajungem în străinătate lucrurile se schimbă foarte mult”, a mai zis ea.
Ei bine, vedeta și copiii ei călătoreau spre Franța și au fost nevoiți să stea pe jos, deși aveau bilete achiziționate la clasa I. Ce a dorit să evidențieze aici este faptul că se pot întâmpla lucruri urâte și în afara țării nu doar la noi.
Citește și:
> Ce mănâncă Anca Țurcașiu la micul dejun: „Excepțional”
> Cum a învins cancerul actrița Anca Sigartău. Ce crede că a salvat-o
„Anul trecut ni s-au anulat biletele. Deși aveam clasa I la trenul spre Paris, s-au anulat biletele. Au avut o grevă în Germania și pur și simplu nu s-a mai ținut cont de nimic. Am stat pe jos în tren în fața toaletelor, deși plătisem foarte mulți bani. Dar iată că se pot întâmpla lucruri nu numai în România, cât și în străinătate. Dar nu ne-a părut rău. Eu am vrut să renunț, îți spun sincer, la Frankfurt. Dar copiii au fost mai optimiști decât mine și au zis că nu, trebuie să ajungem la Disneyland. Până la urmă s-a ridicat cineva totuși când ne-am apropiat de Franța și ne-au cedat locurile, care oricum erau ale noastre.
Dar iată că se pot întâmpla lucruri nu numai în România, cât și în străinătate. Dar nu ne-a părut rău. Eu am vrut să renunț, îți spun sincer, la Frankfurt. Dar copiii au fost mai optimiști decât mine și au zis că nu, trebuie să ajungem la Disneyland. Până la urmă s-a ridicat cineva totuși când ne-am apropiat de Franța și ne-au cedat locurile, care oricum erau ale noastre”, a adăugat vedeta..
Diana Oprișan
Redactor
Am studiat la Facultatea de Comunicare și Relații Publice – SNSPA. Am o experiență în domeniu de peste patru ani și am lucrat pentru publicații precum ZU TV și Spynews.ro, unde am scris în mare parte parte știri din domenii precum showbiz, social, dar și lifestyle. De asemenea, m-am ocupat și de administrarea paginilor de Facebook ale mai multor branduri.