Gaza a rămas fără combustibil pentru spitale
Situația din Fâșia Gaza devine tot mai critică la mai bine de la o lună de la izbucnirea conflictului armat între Israel și Gaza. Șeful Agenției ONU pentru refugiații palestinieni (UNRWA) a anunțat că „a rămas complet fără combustibil" pentru spitalele din Gaza.
Depozitul de combustibil al agenției din Gaza este gol. Spitalele din regiune nu vor mai putea funcționa fără combustibil, apele reziduale nu vor mai fi eliminate, iar apa potabilă nu va mai fi furnizată, a declarat comisarul Philippe Lazzarini.
„Acel rezervor este acum gol. Acest lucru va avea un impact grav asupra ambulanțelor și operațiunilor din spitale. Unele dintre ele au energie solară, dar este puțină, așa că acele spitale încetează să mai funcționeze", a spus Lazzarini.
Șeful Agenției ONU a menționat că a fost trimisă o solicitare armatei israeliene cu rugămintea de a alimenta depozitul de combustibil, însă aceasta a fost ignorată.
Citește și:
Trupele israeliene au găsit muniţie, arme şi echipamente militare în spitalul Al-Shifa
Forțele armatei din Israel au început atacurile asupra Fâșiei Gaza după ce gruparea teroristă Hamas a comis un masacru, pe data de 7 octombrie 2023, în interiorul graniței cu Israelul.
Ministerul Sănătății din Gaza susține că în urma atacurilor militarilor israelieni în Fâșia Gaza au fost uciși peste 11.000 de palestinieni, printre care peste 4.000 de copii.
Presa internațională însă menționează că aceste date nu pot fi verificate independent.